Text Size

Lansare de cărţi Debut Literar UniCredit IV la Târgul de Carte GAUDEAMUS

PDFPrintE-mail

User Rating: / 0
PoorBest 

Dragii noştri,
 
 
  1.000 de exemplare din fiecare volum declarat câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit IV - PROZĂ SCURTĂ, ROMAN, POEZIE, au fost tipărite la editura Humanitas.
 
  Acum urmează partea finală şi anume cea în care Petru Albu, Dumitriţa Stoica şi Laurenţiu Belizan debutează literar prin lansarea volumelor. Însă, înainte câteva cuvinte despre ei: 
 
 
   ROMAN - Nu mă atinge
 
   Dumitriţa Stoica s-a născut pe 10 aprilie1959, în Adâncata, Ialomiţa. Este profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional "Gh. Lazăr", din Bucureşti. A publicat manuale, auxiliare didactice, articole de critică literară şi de opinie pe tema educaţiei în "Teatrul, azi", "Ziarul de duminică", "Observator cultural" şi "Limba si literatura pentru elevi."
  
 
  

   PROZĂ SCURTĂ - Trestii 


   Petru Albu s-a născut în Simeria la 16 ianuarie 1962 şi este licenţiat al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. Debut publicistic în "Dilema veche", 2010.

   "am început să comit ... scriitura din liceu, apoi am abandonat un timp, prins cu alte lucruri. Am reluat, iar cei care citeau cele comise de mine se dovedeau lăudători, aşa că am scris iar. A apărut concursul de debut literar, mi-am pieptănat lucrările şi...". 

 

 



   POEZIE - Pareidolia

   Rezident în Buzău din 1970. Născut la 28 iunie 1963 în oraşul Slobozia, judeţul Ialomiţa. Absolvent al Liceului „B. P. Haşdeu” din Buzău şi al Facultăţii de Electrotehnică din Bucureşti.

   A moştenit pasiunea pentru lectură şi scris de la tatăl său, Alexandru Belizan, un apreciat şi respectat profesor de literatură română.

   Laurenţiu Belizan desfăşoară, începând cu primăvara lui 2008, o intensă activitate pe site-uri de literatură. Poeme traduse în spaniolă şi publicate în revista online Circulo Poetico RefleXos - Espacio Niram, Madrid, sub îngrijirea Ariadnei Petri. Poeme traduse în engleză de prof. Veronica Văleanu şi editate în revistele online Cuadernos literarios şi Cultural Club.  Laureat cu premiul special RefleXos (Madrid) în cadrul ediţiei 2010 a Concursului „Astenia de primăvară” organizat de Hermeneia.com.  

  Crede că poezia se naşte printr-o fină alchimie în fiecare din noi.



 
 Vă aşteptăm alături de membrii juriului - Radu Paraschivescu, Liviu Papadima şi Paul Cernat la evenimentul de lansare a volumelor de Debut Literar UniCredit, IV, în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS - PArte de carte, VINERI, 25 noiembrie, orele 15.00 la Standul editurii HUMANITAS!

  Ei au debutat! :) 
  

Comentarii (0)add comment

Scrie comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micsoreaza | mareste

security image
Scrie caracterele din imagine


busy

2% Pentru Cultura

Prietenii bibliofagia.ro

 

 

 

 

Login