Text Size

Iata cine sunt castigatorii celei de-a III-a editii a Concursului de Debut Literar UniCredit

PDFPrintE-mail

Debut Literar UniCredit- A TREIA EDITIE,2010

User Rating: / 11
PoorBest 

 

Secţiunea POEZIE - Laurenţiu ION cu volumul Destulă pace pentru un război



  Laurenţiu Ion s-a născut la Târgovişte, la 18 ianuarie 1991. Debutează publicistic în anul 2009, în revista Feedback.

  De la vârsta de 16 ani, cochetează cu teatrul, ulterior devenind voluntar în cadrul Asociaţiei pentru copii şi tineret Open Minds, alături de care organizează o serie de evenimente şi spectacole cu scop caritabil – Campania Investind în educaţie, investim în viitor, 2007.

  A câştigat, de asemenea, şi câteva premii literare.

 Argumentul juriului:

" În Destul pace pentru un război imaginarul se descompune, stroboscopic, în faţa unei lumi ieşite din ţîţîni, şi o voce lucidă, neliniştită, îi înregistrează din off destrămarea. Un volum inegal, cu cîteva poeme ce ar fi putut să lipsească, dar cu o energie şi o intensitate poetică de neignorat. Atenţia infinitezimală pentru datele imediate ale unui real care face implozie, vizionarismul psihedelic şi scriitura complexă, nervoasă, fracturată, în care rafinamentul unor notaţii melancolice şi al unor flash-uri livreşti se ciocneşte, pe un fundal acut-biografic, de referinţe hi tech, fac din această culegere poetică o promisiune pe care, cred, se poate conta."

Paul CERNAT

Iată pentru ce a primit Marele Premiu:

Destulă pace pentru un război
Zeci de insecte,
strălucitoare şi mici,
se izbesc de geamul meu.
Pietricele se rostogolesc pe acoperiş.
Un pic de stare epică şi destulă  
pace pentru un război. Pentru mine şi  
pentru ele,
apasă tu degetul meu cu al tău şi
răsfoieşte. Înainte de a declanşa  
o întreagă bibliotecă
doar coborând colţul unei cărţi,  
o formă frumoasă se zbătea ca o tumoare.
Şi nu demult, până am crezut că mucurile  
de ţigară se mişcă  
pe sub covor, propria voce îmi provoca  
vânătăi pe gât —
surprind atunci: desfrâul kodak pe care
corporalizez teroarea, fotografiile pe care Delete;
şi-mi vine imediat în minte vineţiul meteorilor
de august.
Ca apoi să-mi permit vreo rafală.
Ca în Das Boot.
Şi să o ţin tot aşa.
   
Zumzăi ca vărgile —
am regăsit teroarea; luminile de pe stradă
se aprind puţin şi-apoi se sting.
Se pregăteşte totul: aleg să văd milioanele  
de feluri în care pământul
poate înnebuni.
Trec de copaci, scoarţa abia şi-a urnit din loc umbra
— pe lemnul putregăit, liniştea se prăvăleşte ca cyborg restart.
De unde se şterge definitiv o făptură,
şi-o altă făptură, vasele de sânge s-aşază greu,
pe-acolo un curent de aer rece răzbate  
printre crengi.
Nici urmă de viaţă să mă bucur,  
doar câteva ierburi pregătite oricând  
să se înmulţească într-o singură zi şi-n


aceeaşi zi, să înghită pământul până
departe. Şi pe mine, în zile şi ani.

Sunt treaz, dar de unde atâta întuneric,
acum, când câteva ciori trec în zbor, alunecând
la mică distanţă de  culcuş.
Nu-i de crezut — minimalizez ca o minte zdravănă
tot ceea ce afară se poate întâmpla.  
În pacea
din radio şi oglindă, mă hlizesc sfielnic.
 
Larma e detonată de butoane,  
apăsate înghiţit se blochează şi ştiu ce
are să însemne toate astea —  
un sunet cade într-altul
ca două bombe şi declanşează războiul.
Zbughesc cu rotiţele şi las ledul să freamăte.

(continuarea... vă aşteptăm la lansarea volumului în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS - parte de carte, ediţia a XVII-a, standul Humanitas)


 

Secţiunea PROZĂ SCURTĂ - Adrian Buzdugan cu volumul Capela excomunicaţilor

 

ADRIAN  BUZDUGAN s-a născut pe 22 aprilie 1971 în Huşi. După ce debutul anunţat la Editura Junimea cu „Treisprezece gloanţe şi de restul... morcovi” (1992) nu se mai produce, alege să renunţe la scris şi urmează cursurile Facultăţii de Filosofie din Iaşi.

   În 2001 se stabileşte în Brăila unde devine profesor de ştiinţe sociale. Din 2007 începe să publice cronică de film, pamflet, recenzii de carte, eseuri şi poezie în diverse publicaţii din ţară.
Povestirile selectate în acest volum, aflate undeva la confluenţa dintre umor, fantastic, absurd, filosofie şi ficţiune ştiinţifică, au apărut în „Viaţa Românească”, „Vatra”, „Familia”, „Dacia literară”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Apostrof”, „Helion”, „Nautilus”, „Oglinda literară”, „Dominus”... şi i-au adus autorului Marele Premiu la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu” - 2009, Premiul Naţional „Moştenirea Văcăreştilor” – 2009, Premiile „Helion” II şi III în 2008, respectiv 2009 şi, bineînţeles, Marele Premiu pentru secţiunea Proză scurtă la Concursul de Debut Literar UniCredit, 2010.

Argumentul juriului:

„Stranii distopii, teorii şi conspiraţii istorice şi Sci-Fi (lozofice), alternînd tehnologia cu livrescul în cheie absurd-fantastică, totul scris alert şi dens, cu ingeniozitate imaginativă şi bogăţie lexicală. Personaje misterioase şi periculoase, situate mereu la limita dintre geniu şi nebunie, dintre patologie şi vizionarism construiesc scenarii speculative în care lumea este, cel mai adesea, în pericol. Fiecare ficţiune asigură posibilităţi catastrofice şi o cantitate apreciabilă de nelinişte.”

                                        Marius Chivu, Dilema veche

 Iată pentru ce a primit Marele Premiu:

      „Din primele zile s-au tâmpit cu milioanele şi totul a scăpat de sub control. Deşi autorităţile anunţau că nu e aşa grav şi că este afectat doar un număr mic de persoane, doar intelectualii-puri ( cei care nu au o gândire prudentă! ), realitatea dură îi contrazicea!...
     Ai fi crezut că generaţia tâmpită de televiziune şi idiotizată deja de internet nu poate fi atinsă de acest flagel. Au început însă să crape ca muştele ! Deşi nu citiseră în viaţa lor o carte, curiozitatea îi făcea să citească neglijent sloganurile! Se pare că, în mintea lor cu neuroni atât de odihniţi, plaga prindea o viteză de replicaţie de-a dreptul apocaliptică.
      Drept ripostă, nonimperialiştii de peste ocean au condamnat la moarte vreo douăzeci de bucăţi de la Guantanamo prin traducere mossow. Rezultatele au fost trimise apoi via Rusia prin intermediul ajutoarelor umanitare - traducerea a fost bilingvă, şi în rusă, pentru orice eventualitate... Pe nişte etichete viu colorate, fix peste termenul de garanţie, apăreau otrăvitoarele fragmente mossowite: (...)”
                                            fragment din povestirea „Caietele lui Mossow



      „Am avut un vis! Visam că eram mic şi vroiam să cumpăr Pământul. Auzisem că nu te-ntreabă nimeni cum faci primul milion, iar restul e o bagatelă! Afacere după afacere, până angajezi pe alţii să-ţi facă banii. Trebuie să recunosc însă, că este o variantă puerilă, costisitoare şi, în plus, foarte obositoare! Mult mai simplu e sa-l cucereşti! Vorba pictorului ăluia, Rousseau, care zicea că proprietatea privată îşi are baza în ignoranţa şi laşitatea celorlalţi. Ei bine, nu pot fi socotit vreo deşteptăciune, dar nu sunt laş! Aşa că de ce să nu iau înapoi, ce a luat altul abuzând de indolenţa turmei?”
                                             fragment din povestirea „Racla lu’ Caracla

(continuarea... vă aşteptăm la lansarea volumului în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS - parte de carte, ediţia a XVII-a, standul Humanitas)


Secţiunea ROMAN - Cătălin PAVEL cu volumul Aproape a şaptea parte din lume

De menţionat că unul din câştigători, mai exact Cătălin PAVEL nu a putut veni, aşa că mama dânsului a ridicat premiul.  

Cătălin Pavel, n. 1976. Licenţă în ştiinţele comunicării, licenţă şi master în istorie, doctor în arheologie (toate la Universitatea din Bucureşti). Burse Erasmus la Münster; Chevening la Oxford; New Europe College, Bucureşti; Mellon la Ierusalim. Săpături arheologice în ţară şi la Haltern (Germania), Milet (Turcia), Volubilis (Maroc), Bibracte (Franţa), Horcott (Anglia), apoi 2005-2010 la Troia (Turcia), unde cercetează secvenţe de locuire din epoca bronzului pînă în epoca romană tîrzie.

Prezentări de arheologie la universităţi din SUA, între altele la Brown University şi Vanderbilt University. Articole şi recenzii de arheologie şi artă clasică; două cărţi sub tipar - teza de doctorat şi un dicţionar de mitologie la care este co-autor.

 

Argumentul juriului:

"Aproape a şaptea parte din lume face notă aparte în peisajul prozei româneşti actuale.
E un roman a cărui acţiune se petrece peste tot şi nicăieri: în lunecarea fără de sfârşit a roţilor de tren, în siturile arheologice din deşertul african, în Stockholm şi în Timişoara şi, mai ales, în gândurile întortocheate ale personajelor şi în dialogurile întretăiate dintre acestea, purtate la distanţă, prin intermediul cuvântului scris – o singură dată, telefonic; un roman cu personaje bizare şi provocatoare, al căror destin şi ale căror traume se revelează cu încetul, într-un balans al prezentului şi al trecutului, al spunerilor şi al tăcerilor.
Străvechea metaforă a vieţii ca o călătorie, cu destinaţie întotdeauna incertă, îşi găseşte în Aproape a şaptea parte din lume o reîntrupare modernă surprinzătoare. Combinaţie inedită de patos şi inteligenţă, scris cu nerv stilistic autentic, cu priză la detaliu şi cu darul formulării pregnante, romanul îl poartă pe cititor prin meandrele unei aventuri existenţiale seducătoare."

Liviu Papadima
  Iată pentru ce a primit Marele Premiu:

"[...]Cu ceasul bine potrivit şi treaz ca la vînătoare, Zoran intră în mica gară din Westfalia la 6.45, exact atunci cînd trebuia să intre. Bösensell este cel mai mic oraş din Europa. Pentru Zoran nu erau toate nişte gări, bineînţeles, oraşele mari se anunţau mai întîi un sfert de oră prin luminile lor, parcă erau era într-o explozie permanentă, continuau un alt sfert de oră printr-o zonă distrusă la bombardament şi păstrată cu sfinţenie ca muzeu, prin care se întrevedeau cînd şi cînd poduri mari, clădiri baroce şi zepeline legate de stîlpi, apoi trenul intra într-un hambar enorm unde căuta, împleticindu-se de oboseală, două linii care să fie împreună, nu una aşa şi una aşa, şi se oprea cu o bufnitură dîndu-se cu capul de capătul liniei (acolo era o instalaţie ridicolă şi răuvoitoare, menită să stea contra, deşi se vedea că dacă trenul şi-ar fi pus mintea cu ea, praf o făcea, dar nu era lăsat de dresor). Oraşele mici apăreau dintr-o dată la ieşirea dintr-o pădure, ca o prăjiturică adusă de un ospătar într-o sală liniştită. Orăşelele mici mici, ca Bösensell, apăreau fără să-ţi dai seama că s-a întîmplat ceva, doar simţeai că s-a oprit trenul (acesta este pentru unii ignoranţi principalul eveniment al unei călătorii cu trenul) şi apoi, fără ca peisajul să se schimbe în vreun fel, deşi în anumite cazuri peisaj e mult spus, trenul pleca. Zoran însă era foarte atent. Femeia era acolo, o văzu imediat, parcă totul era aranjat. Poate nu se suia? Ba da, se sui. Zoran se bucură întrucîtva aşa cum uneori ai oarecare satisfacţie estetică dacă nenorocirile se ţin şnur, sau dacă o coincidenţă dureroasă este şi suficient de spectaculoasă. Stătu la locul lui, fără să facă vreo mişcare, încolo întoarse capul şi se uită pe fereastră. Nu zicea nimeni că e o nenorocire la mijloc, pur şi simplu ceea ce îl îngrijorase mai demult şi îi făcuse dintr-o dată inima să ruleze mai tare, înclinată periculos de mult, fusese între timp nu rezolvat, dar formal eliminat. Aşteptă. Într-adevăr femeia trecea pe culoarul lung al vagonului albastru, fără compartimente, numai scaune la rînd, cu oameni citind ziare, iar călătorul, întors spre ea, o urmări atît de insistent încît ea, după o ezitare, căci căuta să stea undeva unde să nu aibă un vecin alături, se aşeză în duşmănie, aproape de el, doar ca să nu se vadă că a ezitat. Zoran continuă să-i urmărească fiecare mişcare şi cînd femeia se potoli şi începu propriu-zis să călătorească, primul ei gest fu să se uite în ochii lui Zoran ca să-i ceară socoteală pentru acea insistenţă. Atunci el întrebă: A murit? şi se aplecă puţin în faţă. Femeia tresări. Poate faptul că acel accident personal, care o făcuse într-o dimineaţă de iarnă să se suie în Appelhülsen, o altă staţie decît cea de unde se suia de obicei, fusese acum depăşit şi mersul lucrurilor reluat era mult mai grav. Ruptura în programul normal al femeii, această abatere mută, care refuza să dea detalii unui străin pentru care de altfel acea tragedie nu însemna nimic, îi apăru cruntă abia pentru că se reparase. Nemţoaica, o femeie între două vîrste, trasă la faţă, îmbrăcată cu un fîş, fără nici o cochetărie, zise ceva banal: nu înţeleg la ce vă referiţi, sau: ce vreţi să spuneţi. Zoran era obosit, nu prea dormise, ajunsese în Münster cu un tren olandez, aşteptase douăzeci de minute în gară, ieşise puţin la gura gării, aruncase o privire la bicicletele alea… Nici unul din ei nu mai vorbi. Ea coborî în Essen, ca de obicei, dar în momentul ăla Zoran nu mai era de mult lîngă ea; de unde era o văzu coborînd, strîngîndu-şi fîşul pe ea, trecînd pe lîngă un automat de suc şi bomboane şi coborînd scările pasajului cu privirea în jos. Era 7. 43, opt fără un sfert.[...]"
 

(continuarea... vă aşteptăm la lansarea volumului în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS - parte de carte, ediţia a XVII-a, standul Humanitas) 

 

Comentarii (2)add comment

Catalin Leontie said:

daca nu exista rime?

In Dex scrie:
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie.


Nu ma doare ca nu am castigat.
Ma doare ca nu a castigat rima.
Din nou...
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
July 30, 2010
Voturi: +0

Catalin Leontie said:

...daca nu are rima?
In Dex scrie asa: POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie.

Nu ma doare ca nu am castigat, ma doare ca nu a castigat rima. Din nou...
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
July 30, 2010
Voturi: +0

Scrie comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micsoreaza | mareste

security image
Scrie caracterele din imagine


busy

2% Pentru Cultura

Prietenii bibliofagia.ro

 

 

 

 

Login

Suntem si pe Facebook

 Debut Literar UniCredit

    

      Share