Text Size

foiletONline CAPITOLUL 11 - "Complexul Europa" - Dorin Cozan

PDFPrintE-mail

Capitole

 

Capitolul 11

Dorin Cozan



Legat la ochi cu propria cravată din catifea albastră, Pavel ridică un deget în aerul prăfuit din mijlocul scenei. Mâna invizibilă care învârtea la flaşneta invizibilă îngheţă. Luminile circului se stinseră, una câte una, ca nişte ochi de dragon, pus cu botul pe labe.
-Nu e bine, repetă Zulu.
Plesnind ca dopurile de şampanie, trei spoturi fixară vârful circului. Caspian&co înlemniră, orbiţi de lumină. Frica le paraliză muşchii, tendoanele, glanda pineală şi, pentru o secundă, sângele păru a se retrage şi a o lua înapoi cu totul spre muşchiul inimii, lovind ca un tsunami pereţii şi cotloanele cărnii pietrificate de spaimă. Lângă Caspian, maimuţica se prinse cu o labă de gât şi cu cealaltă de coadă, aruncându-se în gol, cu limba scoasă.
Apoi, în valuri din ce în ce mai spumoase, mulţimea începu să aclame, articulând tot mai insistent un singur nume, cu căpăţânile date pe spate:
-Sonia! Sonia! Sonia!
Spoturile începură să se rotească şi, din rotirea lor, apăru o uşă de lumină, care se deschidea încet, scârţâind.
Şi îngerul apăru. Îşi deschise aripile, iar din colţurile lor poleite picurau ciucuri de lumină pe care muritorii de rând se opinteau să le culeagă cu vârfurile limbilor. Sonia închise ochii şi strigă:
-Caspian!
-Cas-pi-an!
Caspian, nimic. Înlemnise. Iar dacă cititorul şi-ar lipi fonoscopul de pieptul acestuia, ar simţi lemnul inimii pocnind, iar din acea fisură ridicându-se uşurel un vrej de speranţă tâmpă. Dar daca nu dispune de un astfel de instrument, sau nu doreşte să-l folosească, se poate mulţumi privind buzele Soniei şi silabisind odată cu ea:
-    C-a-s-p-i-a-n!
Sonia întinse mâna. Din întuneric, se ivi o altă mână şi, odată cu ea, Caspian păşi în lumină, cu ochii închişi. Sub tălpi nu simţi nimic. La fel, nicio frânghie invizibilă nu-l susţinea de braţe sau de cureaua pantalonilor. Iar cele patru ecrane plasate în cele patru colţuri cardinale amplificau şi redau cu o infinită acurateţe acelaşi detaliu: tălpile lui Sonia şi tălpile lui Caspian păşind  sub cupola circului, pe aer.  În urma lor, se aliniară încă două perechi de picioare; Ierra şi Zulu deveniseră brusc zburători, iar feţele lor transpirate străluceau tot mai intens.
    Căpăţânile date pe spate şi-au bulbucat ochii, căzând în genunchi, rând pe rând. Ba chiar unele căpăţâni se desprindeau de corp şi se rostogoleau poliţiştilor care mângâiau la spate bulanele, cu picioarele desfăcute. Cel puţin asta vedeau ochii lui Zulu, iar creierul său procesa informaţia în timp util pentru a fi interpretată şi redistribuită muşchilor pleoapelor sub forma unui impuls electric minor  care contracta şi dilata pupilele sale înroşite.
Altfel, totul în jur amuţi, aşteptând coborârea zburătorilor. Numai corpul maimuţei zbură în sus şi în jos de câteva ori, până când Sonia aruncă un stilet cu mâner din aur, invizibil, în gâtul acesteia, lipind-o de stâlpul central.
Când atinse pământul, trupul Soniei fu proiectat înapoi, asemeni unui arc sau unui delfin aruncat pe spate, în aer. Apoi, la fel, trupurile celorlalţi trei, dispărând fiecare la rândul său într-unul din cele patru monitoare, care se stinseră brusc.
Poliţiştii aprinseră lanternele din dotare şi asmuţiră câinii. Masa de carne de dinaintea lor se mişcă asemeni unui lan de grâu culcat de vânt şi călcat de puhoaie.  Numai Prăjiţii începură să înainteze, clătinându-se şi muşcând la rândul lor câinii care le căutau beregata. Nu scoteau însă niciun zgomot, ceea ce-i făcu pe băieţii în uniformă să ezite. Apoi, scoaseră pistoalele cu laser şi începură distracţia.
La un moment dat, stâlpul central pârâi. Bolta circului se clătină, se rupse în două şi căzu. Dintr-o parte, scăpără focul. Afară începu să plouă.

-    Ierra, am visat iar!...
-    Iar? Zulu....
-    Doar că de data asta Sonia cobora dintr-o farfurie zburătoare şi mă îndemna să merg cu ea. Să părăsesc pământul, lumea, tot...Urma să mor în somn şi să fiu cu ea pentru totdeauna...Caspian ne aşteaptă!...
-    Zulu, mâine vei visa că aveţi un copil şi-l veţi numi....Cum să-l numim noi?...Ko? Ko-ra? Eu-ro-pa?
-    Nu mai glumi, Ierra! Toate acestea ni s-au întâmplat! Am mai vorbit despre asta...
-    Bine, şi tu vrei să mă convingi iar, acum, la două noaptea că trăim într-o lume postapocaliptică, unde tu şi eu suntem două entităţi virtuale, aruncate într-un vârtej energetic? Zulu...
-    Bine, tac! Mă duc dincolo, să văd ce face Sun. Mi se pare că l-am auzit foindu-se şi scâncind. Mâine la grădiniţă voi vorbi cu Madame să nu să-l mai streseze iar, pe el şi pe ceilalţi roboţei cu veşnicul “Oameni, oameni, minunaţi....” sau ailaltă, cum îi zice...”Bucureşti, Bucureşti...” Să le pună desene, ca tot omu normal!
Când păşi pe coridor, simţi ceva, o prezenţă, ca o fantoşă albă, fără mâini şi gura cusută. Închise ochii. Când îi deschise, un câine cât un viţel îl fixă cu ochii injectaţi şi balele curgând pe covor. Încremeni de groază.
Câinele deschise larg maxilarul, trosnindu-l. Din fundul gâtului ieşi un gâjâit. Zulu strânse din dinţi şi închise iar ochii. Aşteptă.
Nimic. Deschise ochii şi privi. Câinele era tot acolo, cu gura larg deschisă, cu balele îmbibate în periuţa covoraşului. Din gât îi atârna ceva :un flayer! Întinse mecanic mâna şi îl ridică. Citi:
“My name is Sun”
Se întoarse şi aproape se izbi în uşa dormitorului. O lipi de perete, cu zgomot. Sugrumat de emoţie, nu reuşi să scoată un sunet. În mijlocul patului, Ierra îşi lingea coada.
 

Comentarii (0)add comment

Scrie comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micsoreaza | mareste

security image
Scrie caracterele din imagine


busy

2% Pentru Cultura

Prietenii bibliofagia.ro

 

 

 

 

Câştigă un HTC magic cu foiletONline

 

Login

foiletONline- sponsorizat de

 

 

 

 

 

si cu sprijinul