Text Size

foiletONline CAPITOLUL 10 - "Complexul Europa" - Vera Ion

PDFPrintE-mail

foiletONline - Capitole

 

 

Vera Ion

 Capitolul 10

 

Ierra se uita la Chiriac, incercand sa se concentreze dincolo de cuvintele care treceau pe langa ea fara sa creeze nici un sens mai mult decat ca lui Chiriac ii placea sa vorbeasca.

De cateva ori in timpul lungului discurs, le stranse mana discret lui Caspian si lui Zulu, care aproape se pisasera pe ei de frica. Vazuse si mai rau.  Stia ca astia care vorbesc mult nu sunt violenti.

Totusi, un sens parea sa fie, un sens dincolo de cuvinte. Cu ochii pe jumatate inchisi, Ierra incerca sa se concentreze si  sa nu se concentreze in acelasi timp. Se uita la Caspian si isi dadu seama ca si el facea acelasi lucru.

Sun statuse tot timpul asta tacut, cu capul in podea, scrijelind ceva pe o cruce. De undeva de deasupra se auzeau chiotele copiilor si din cand in cand vocea lui Varsanufie, dojenindu-i. Ierra mai avea senzatia ca aude un sunet ritmic de pasi in incaperea chiar de deasupra lor, sau mai degraba ca distinge o vibratie. Ritmul ii era familiar. Erau pasii lui Johnatan, care se plimba de-a lungul si de-a latul camerei. Ierra stia mersul asta.

Apoi asculta mai cu atentie, incercand sa faca abstractie de cuvintele lui Chiriac, si deslusi mai multi pasi in incaperea de sus. Era Johantan dar mai erau niste pasi mai usori, care tropaiau repede si isi schimbau directia.

Intre timp, Chiriac tacuse. Acum astepta intrebari de la ei, ceea ce insemna ca nu mai au foarte mult timp.Caspian intreba de Claviceps Purpurea, iar Ierra ii dadu un sut pe sub masa. Oricat de rafinat ar fi fost el in perceptii, totusi uneori pur si simplu nu isi putea da seama de lucrurile evidente: Chiriac era doar o holograma care turuia tot felul de smecherii ca sa ii tina in loc. De ce sa ii tina in loc? Insemna ca in alta parte se intamplau lucruri pe care nu trebuiau sa le vada. De ce, din moment ce se pare ca fusesera adusi aici cu buna stiinta?

Il privi din nou pe Sun, iar acesta continua sa scrijeleasca ceva pe o cruce, uitandu-se in jos.

-         De ce pierdeţi vremea?, zise Chiriac. Sau vreţi să ajungeţi ca mine, să vă uitaţi înapoi şi să spuneţi, doamne, câte aş fi realizat dacă… Dacă ce? Dacă ce, spune-mi, Ierra! Dacă ce?

-         Părinte, nu ştiu…

-         Corect! Vezi, Caspian? Acum înţelegi de ce femeile au avut o coastă în plus?

Si dintr-o data, lucrurile se legara in capul ei. Astepta inca un pic, ca sa isi dea seama daca ce simtea nu e decat o emotie de moment, sau e ceva pe care l-a intuit si care asteapta sa se confirme. Crucile pe care le vazuse in afara lacasului ii reveneau in minte, si in acelasi timp pasii de deasupra, care se transformasera intr-un singur sunet acum, ritmic, infundat. Ierra stia foarte bine sunetul asta.

Apoi spuse:

-          Crucile  copiilor si crucile adultilor au aceeasi marime?

Si in acel moment, Sun isi ridica capul pentru o secunda, si inceta sa mai scrijeleasca. O privi.  O singura data, timp de o secunda, in ochi.

-          Vreau sa vorbesc cu Johntan.

-          Toate la timpul lor, spuse Chiriac.

Ierra se ridica de pe scaun.

-          Nu e timp de pierdut. Stiu ce cautati. O sa va ajut sa o gasiti.

-          Ce dracu faci? o intreba Zulu printre dinti in timp ce urcau din nou scarile.

Nu raspunse nimic. Intrara pe coridorul care ducea spre prima incapere. O umbra micuta se strecura alergand afara din camera si disparu. Mirosea a sapun si a urina.

Ierra intra in camera, unde Johnatan statea aparent relaxat, pe marginea mesei, privind spre fereastra. Asa cum banuise, respiratia ii era grabita, si ochii dilatati. Era rosu in obraji.

-          Te-am deranjat?

-          Deloc.

-          Stiu ce cauti.

-          Nici eu nu stiu ce caut, Ierra. Cum ai putea tu sa stii. Mi-ai adus buletinele?

-          Da.

-          Sa le vad.

Ierra se apropie de el mult, pana cand ajunsera fata in fata.

-          Nu ti-e dor deloc de fetita ta?

Johnatan o privi.

-          Am vazut ca ai o gramda de fetite aici. Ma inseli?

Johnatan se uita in jos.

-          Fetitele aste nu sunt bune.

-          Dar baieteii?

-          Baieteii sunt mai buni.

-          Iti pare rau ca mor fetitele si baieteii?

   Johnatan se muta inspre marginea mesei, cu spatele la ea.

-          Nu mor.

-          Iti pare rau ca ii omori?

Statea si se uita pe fereastra, dar isi putea da seama dupa miscarile umerilor ca respira agitat. Johnatan niciodata nu respirase atat de agitat. Il vazuse impuscand oameni. Il vazuse in timp ce fcea sex. Ii placea sa fie pus in lanturi si sugrumat, si nici chiar atunci nu respira atat de repede.

-          Te viziteaza seara inainte sa adormi fetitele si bieteii care au murit din cauza ta?

Liniste.

-          De asta le faci cruci?

-          Nu mor. Nu ii omor eu.

-           Nu mor. Se duc in rai, nu?

-          Da. Se duc in rai.

-          Ai iubit vreodata vreo fetita de aici?

-           Nu era fetita.

-          Era baietel?

-          Nu era baietel.

-          Ce era?

-          Un ingeras.

-          Si ce s-a intmplat cu ingerasul?

-          A zburat.

-          Si cum il chema pe ingers?

-          Sonia.

Ierra il privi atenta. Mai auzise numele asta, undeva, in alt spatiu, in alta parte. Undeva in alta viata.

 

Pe cortul Soniei  se asternuse roua de dimineata. Piticul Pavel ii aduse ceaiul si i-l puse pe masuta alba incrustata cu melci de mare. Nu ii spusesera inca unde se afla, si sperau ca totul sa se termine repede. Directorul il instruise pe Pavel sa nu o lase sub nici un chip sa iasa din curtea circului, sau sa vorbeasca cu vreun strain. Pavel il rugase si pe Cucho sa fie cu un ochi pe Sonia. Uneori, o apuca plimbatul si o gaseasu cine stie pe unde, ratacita prin vreun sat din apropiere, sugand de la o vaca sau uitandu-se la copiii care se jucau prin poieni. Sonia nu putea sa pateasca niciodata nimic rau, pentru ca toata lumea il iubea. Unii mistici credeau ca e chiar un inger, dar in general, lumea o stia drept “copilul hermafrodit”, asa cum anunta si imbecilul de Cucho, de cate ori ii facea intrarea.

 

Pavel o privi cum doarme. Tinea in brate o maimutica mica si rupta, jucaria ei preferata, de care nu putea sa se desparta niciodata, nici chiar cand se duce sa isi faca numarul de trapez. Pe scaunelul de langa pat, hainele de spectacol erau calcate si pregatite.

 

-          Unde suntem aici? Il intrebase Sonia pe Pavel cand au inceput sa instaleze corturile pe pamantul ars din parcul Floreasca.

-          Intr-o tara fermecata. Ii raspunse el misterios. Nu credea ca Sonia isi mai aducea aminte numele tarii, dar era mai sigur sa nu il pronunte. Putea provoca vreo trauma.

-            Si cum se cheama?

-          Nu avem voie sa rostim numele ei. Daca ii rostim numele, totul va disprea ca o vraja.

-          Totul?

-          Totul.

L a acest  gand, Sonia se potoli si nu mai intreba. Stia ca Pavel cand vrea sa faca ceva sa dispara, nu glumeste, si nu ar fi avut nici un chef sa dispara chiar totul: elefantii dansatori, tigrii, caii, femeia cu cinci tzatze, tiganul zburator, zebrele, gemenii, maimutele, inghititorul de fulgere, directorul si chiar imbecilul de cucho.

-          Sa  nu uiti ca maine il repetam pe c, i, n, p si s, ii mai spusese Pavel ininte de culcare.

C, i, n, p, s, asa e, isi aminti Pavel. Numai de s-ar termina spectacolul odata, ca sa isi vada apoi de treaba. Ceva nu ii placea in locul asta, si daca ar fi fost dupa el, nu ar fi venit inapoi niciodata. Chiar si daca circul ar fi dat faliment, cum ii amenintase directorul inainte sa semneze contractul pentru sarbatorile verii.   

 

Chinezii astia si imbecilii de romani, care devenisera si ei chinezi printr-o ciudata imperecehere, ii aduceau numai ganduri negre in minte.  Si mai ales il enerva chestia cu lojele,  ca oficialli chinezi trebuia sa stea intr-o loja ridicata 5 metri deasupra pamantului, apoi celelalte loje trebuiau construite pe grade pentru cetatenii de gradul 2 si cetatenii de gradul unu. Nu mai era tanar, si daca cineva s-ar fi simtit sa il ajute cat sapa si infigea pari, parca totul ar fi fost mai usor de indurat. Asa, era si deprimat, si anxios, si cu palmele fisurate.  Aia de gradul zero probabil sunt Prajitii, isi zise, aducandu-si aminte de momentul cand Sonia intrase in viata lor, a tuturor, cand un chinez misterios si conspirativ (da de fapt nu sunt toti asa?) o adusese la usa cortului lui. A cui e? il intrebase atunci. A mea, a spus chinezul, dar se vedea clar ca mintea. Era clar ca imbecilul o furase de undeva. Aflasera prin Tiganul zburator ca era un obicei destul de practicat, sa iei copiii celor numiti Prajiti, si sa ii plasezi cine stie pe unde.

In fine, ce de ganduri. Iesi din cort. Numai de n-ar aparea din nou, cu cine stie ce pretentii. Se mai interesase insa, ininte sa vina, despre cei care fusesera pe atunci in consiliul de administratie, si i se spusese ca tipul devenise un cetatean paria,  pentru ca se insurase cu o romanca, si ca devenise acum un simplu distribuitor de orez. Oricum, toti erau constenti ca trebuie sa aiba mare grija de Sonia cata vreme sunt aici.

 

Sonia deschise ochii, si i se paru ca vede o umbra la fereastra cortului, apoi scutura de trei ori din cap, ca sa se trezesca bine, si isi dadu seama ca doar i se paruse, ca de obicei. Isi cauta papuceii si se indrepta intinzandu-se spre olita. In timp ce facea pipi, incepu sa isi repete literele pe care le invatase pana acum. Nu stia nici el de ce, dar se parea ca le invatase pe sarite, altfel decat in ordinea normala: d, e, f, b, a, t,  l, b, g, h, m, r, o, p, t, u, j, k, z, v. Mai avea c, i, n, s, p si le stia pe toate.  Facu pipi si isi scutura puta. De cate ori si-o scutura simtea o mancarime ciudata pe care o mai simtise poate doar in vis. Era un singur vis care se repeta, dar la care nu vroia sa se gandeasc deloc, niciodata. De fapt, erau doua, dar al doilea era mai frumos. Se aseza din nou pe pat, si se gandi ca daca mai doarme un pic, pote prinde visul cel frumos, si nu cel urat, si lua maimutica in brate. Visul era cu ea si cu maimutica si cu inca o persoana, niciodata nu stia cine, si mergeau toti trei pe strazi si se tineau de mana. Cantau cantecele si citeau toate literele de la toate magazinele cu voce tare. Acum putea si ea sa le citeasca aprope pe toate, la inceput insa cand visa visul, literele ii veneau si nu-i veneau, ca si cum ar fi putut sa le citeasca dar nu chiar. Inchise ochii, dar nu putea sa adoarma. Maimutica se trezise si ea, nu mai era cale de intorcere.

 

Incepu sa isi puna costumul, incet, cu grija sa nu se incurce in ate. Vroia sa-l surprinda pe Pavel, pentru ca parea cam suparat in ultimele zile, de cand ajunsesera in acest loc nou. Vroia sa ii arate ca stie sa se imbrace si singura. Isi puse mai intai colantii albi, apoi papuceii albi, apoi maieul alb, apoi fustita, coronita si in cele din urma aripile albe. La ele se incurca intotdeauna in ate. Dar de data asta, era sigur ca stie cum sa le lege. O umbra trecu din nou prin fata geamului, si o facu sa isi ridice privirea.      

 

Incepu sa isi lege atele, atenta. Un nou zgomot insa o facu sa se uite la geam. Panza se dadu la o parte, si un cap carliontat rasari in fata ei. Sonia isi lungi gtul. Era o figura pe care nu o mai vazuse niciodata, dar ii parea cumva familiara. Figura se uita la ea si ii facu semn sa nu zica nimic, apoi un om intra pur si simplu pe geam in cort. Era un om slab, care se rostogoli la picioarele ei, impiedicandu-se de ciucurii de la marginea perdelei. Omul ramase pe covor si se uita la ea cu niste ochi ca doua bile. Parea amutit.

-          Ce faci? Ii spuse ea?

-          Mi-am inghitit limba. Ii spuse el.

-          Pai de ce?

-          Pentru ca te-am vazust pe tine.

-          Oau. Spuse Sonia, aranjandu-si atele de la aripioarele cu paiete. Nu stia de ce, dar se simtea emotionata. Dar cine esti?

Omul intinse mana.

-          Pe mine ma cheama Caspian.

Si dintr-o data i se paru ca omul se intristeaza. Ii puse mana pe un umar.

-          De ce esti trist?

-          Nu sunt trist, spuse Caspian. De fapt, cred ca sunt fericit.

-          Da?

-          Da.

-          Ajuta-ma si pe mine sa imi leg atele.

Caspian incepu sa o ajute dar simtea ca ii tremura degetele.

-          Si ce faci tu cu aripile astea?

-          Fac un numar de zbor.

Degetele lui Caspian mai mult o incurcau decat sa o ajute. Reusira totusi sa lege aripioarele impreuna. Apoi Sonia se aseza pe marginea patului si scoase un caiet, niste creioane si niste litere decupate.

-          Acum ce faci?

-          Astept sa vina Pavel sa repetam impreuna literele.

-          Nu vrei sa le repeti cu mine?

-          Ba da.

Puse caietul si o coala mare pe care erau mai multe litere decupate, si le desfasura pe tote pe pat.

-          Azi avem…- si degetele mici incepura sa imprastie literele ca sa le vada mai bine. Avem de repetat C…

Cautara amandoi litera C, in gramada de litere decupate. Caspian se uita la litere si pareau sa nu aiba nici un sens, nu putea sa ataseze nimic de ele. Era descurajat. Sonia insa parea destul de hotarata, asa ca pana la urma scoase o forma curba din gramada, si o puse separat pe o foaie alba.

 

-          C, spuse ea.

-          C, repeta el, docil.

In cateva minute, si celelalte aparuta pe foaia alba. Caspian se uita la ele. Simtea un val de caldura in stomac. Era atat de emotionat, ca ii venea sa planga. Nu mai plansese de multa vreme insa, si se gandea ca daca ar plange acum, nu s-ar mai opri niciodata. Intinse mana dupa inca o litera pe care o pescui din gramada.

-          Asta e A, nu? O intreba.

-          Da, zise Sonia.

Aranja repede literele, si cuvantul aparu: C A S P I A N.

Se intinse pe patutul alb, cu genunchii stransi la piept. Sonia i se juca cu carliontii din par.  

-          Daca ma ascund aici, ma iei cu tine cu circul?

-          Da, spuse Sonia. Te iau.

-          Si unde o sa mergem?

-          Nu stiu, Pavel stie. Mergem in toata lumea cu circul.

Caspian lua in mana maimutica rupta de pe perna, si o apasa pe burta. Mimutica incepu sa spuna ceva  in germana. Sonia batu din palme

-          Vorbeste!

-          Da

-          Cum ai facut-o sa vorbeasca?

-          O stiam. 

-          O stiai tu pe maimutica asta?

-          Da. Am luat-o impreuna, demult de tot. Am cumparat-o de la un targ din Germania.

-          Noi doi?

-          Da.

Sonia il imbratisa.

La geam se auzi un zgomot, si Caspian se ascunse repede sub patura cu flamingo de paiete. Sonia se duse la fereastra si se ridica pe varfuri. Scoase un strigat de uimire. Afara, un caine alb statea cu piciorele peste pieptul unui om imbracat intr-o mantie purpurie. Omul avea chipul intors catre Sonia, si ochii lui o facura sa fuga repede inpoi in casa. Ochii erau portocaliu fosforescent. Cainele statea pe pieptul lui si ii manca beregata. Sangele umpluse tot pamantul de jos, dar ochii ramasesera deschisi, uitandu-se tinta in directia ferestrei Soniei. Sonia stia ca mai vazuse privirea asta o data.

 

Fugi inapoi la pat si il scutura pe Caspian. Caspian nu vroia insa sa mai iasa de sub patura. Fugi din nou spre fereastra, dar pe ferestra intrara o fata si un baiat, amandoi albi si supti la fata, care se aruncara la pamant si ii facura semn sa taca din gura. Apoi se ridicara, se uitara la fereastra si isi stersera hainele de praf. Hainele lor erau pline de ciulini, praf si crengute rupte.

 

-          Caspian! Striga barbatul.

Sonia ii privea nemiscata. Ierra se apopie de ea.

-          Cum te cheama?

-          Sonia.

-          Eu sunt Ierra, spuse femeia, iar el este Zulu. Suntem prietenii lui Caspian.

Zulu se apleca si dadu mana cu el.

-          Iarta-ma. Sunt murdar si nervos. Eu sunt Zulu. Caspian este pe aici?

Sonia se tranti pe pat.

-          Ce s-a intamplat cu omul ala?

-          Era un om rau, ii spuse fata. De aceea cainele l-a omorat, ca sa nu mai faca rau.

Sonia incepu sa planga. Capul lui Caspian rasari de sub patura. O privi nervos.

-          Chiar trebuia sa faci asta in fata cortului?

Ierra se ridica si se duse pana la fereastra, apoi se intoarse. Parea si ea foarte nervoasa.

-          Ok, zise Zulu. Cred ca putem sa mergem acasa, nu? Cred ca am un servici la care trebuie sa ajung.

-           Stai linistit, azi e liber, zise Ierra. Sunt sarbatorile verii. Iar eu nu ma mai intorc in oras.

-          Adica?

-          Raman cu circul.

-          Superb, zise zulu. Femeia caine si…

-          Femeia caine, copilul hermafrodit si telepatul mistic, zise Caspian. Mie imi suna suberb.

-          Si copilul hermafrodit cine e?

Apoi Zulu isi trecu incet o mana peste fata. Se uit la Sonia.

-          Adica tu esti si…

-          Si baietel si fetita, zise Caspian scurt. 

Zulu se ridica si facu cateva  ture in toata incaperea, cu pasi mici. Apoi se aseza la loc.

-           Si tu chiar crezi ca e…

-          Ea e, rspunse Caspian.  Maimutica asta am cumparat-o impreuna. In Germania, cand ne-am dus s-o asteptam pe maica-sa, stii, cand vroim sa ne mutam in toti trei in Germania.  Atunci. 

Reusira sa-l scoata pe Caspian de sub patura cu flamingo de paiete roz numai dupa ce Sonia le promise ca nu o sa mai spuna la nimeni de aparitia lor, ca mortul de afara a fost sfasiat de unul din tigri, si ca se vor strecura incognito in caravana si vor pleca cu circul dupa ce spectcolul de sarbatorile verii sa va fi sfarsit.

Soarele se ridicase déjà, era aproape ora zece. Pasira peste cadavrul lui Johnatan si se strecurara pe langa cort, tocmai la timp ca piticul Pavel, care venea dinspre zona centrala, sa nu ii observe.  

 

Aratau ciudat, dar in jurul lor era plin de si mai multi ciudati, asa ca in curand incepura sa se simta aproape confortabil. O doamna cu un sarpe incolacit pe gat ii invita in cortul ei la o cafea. Acceptara. Petrecura aici o parte din dimineata, ascultand-o cum canta la fluier, in timp ce sarpele i se strecoara incet intre picioarele pline de tatuaje cu alte piei de sarpe. Pe Caspian aproape il pufnea un ras isteric din cand in cand, un fel de ras amestecat cu plansul, care o ingrijora un pic pe Ierra.

-          Ai grija sa nu ne dai de gol.

Caspian isi musca pumnii. Radea spasmodic, si umerii i se scuturau de cate ori femeia incepea un nou cantec la fluier.

Ierra parea si ea multumita, dar tinea lucrurile sub control. Pe langa custile lupilor, avu o tresarire si se lipi de gratii, privind in ochi un lup care statea intr-un colt al custii si molfaia o bucata de carne. Lupul isi ridica botul si o privi lung, cu niste ochi galbeni rotunzi, cu pupila dilatata.

Zulu se plimba pe langa ei, pipind atent fiecare piatra cu bastonul lui de orb. Tinea mortis sa aiba ochelarii pe ochi si bastonul, pe care il invartea in jur de cate ori simtea o alta aparitie ciudata trecnd pe langa el. Murmura ceva in barba si, fara un motiv anume, isi curata foarte des pantofii de praf. Cu fiecare ocazie cu care cei trei se opreau intr-un loc sau altul, Zulu isi curata pantofii de praf, migalos, cu o bucata de hartie pe care o scotea din buzunar si pe care punea putin scuipat.

-          Trebuie sa avem grija, ii spuse Ierra  la unul din popasurile acestea,  unu- nu iesim din zona de backstage, doi, cum simtim picior de politie, fugim spre cortul Soniei. Acolo e ultimul refugiu.

-          Mai bine sapam pur si simplu un tunel si ne trezim la noi in bucatarie de unde-am plecat.

-          Zulu, tu ai observat ce nume scrijelea Sun pe crucile alea?

-          Nu.

-          Erau numele noastre.

Caspian le intrerupse conversatia. Venise alergand, tragand de mana o maimutica cu bereta aurie, care le facea semne incontinuu, si scotea tot felul de sunete ascutite din gat. Caspian avea figura unui copil de zece ani, si rontaia dintr-o acadea imensa.

-          Hai sa vedeti o chestie, striga el, si o lua la fuga, tras de maimutica.

Cei doi se ridicara.

Pe varful cortului imens de circ era inca un cort mai mic, din care se putea vedea perfect tot ce se intmpla jos. Maimutica se aseza langa Caspian, care le intinse un cos plin de acadele si vata de zahar.

-          Ia uite ce misto se vede de aici.

Ierra isi intinse picioarele pe acoperisul cortului. Nu era nici un pericol sa fie vazuti de jos.

-          Daca am avea si un binoclu ar fi beton.

-          Ia uita-te la ala, zise Ierra. Nu e kota?

-          Poate.

Mancau caramele si se uitau la puhoaiele de oameni adunati in fata circului si pe aleea principala. Sarbatorile verii erau renumite ca fiind singura data pe an cand oamenii puteau manca la liber orez cu diferite arome, alune invelite in zahar, preparate din diverse feluri de peste si sirop cu arome de fructe. Camioane imense cu provizii veneau inainte de a se deschide portile, iar unii oameni asteptau si de la 3-4 noaptea inainte pentru a avea acces primii. Desi mancarea era gratis si nu se termina niciodata, oamenii se calcau in picioare si veneau cu pungi si cratite de acasa pe care le umpleau si apoi le carau in brate in tot restul zilei. Nu puteai face provizii, pentru ca mancarea era special facuta ca sa fie consumata doar in acea zi. Dar puteai manca oricat in timpul unei singure zile. De aceea, de obicei lumea incepea sa vomitea inca de pe la ora 8 pentru a mai face loc, iar intre zece si 12, toata lumea vomita incontinuu. Ierra isi amintea ca si cele mai respectabile doamne din administratie se intorceau acasa cu gulerul patat de voma.   

Acum, ziua era pe la jumatate, asa ca majoritatea omenilor inca isi purtau cuminti cratitele si oalele pline varf dintr-un loc in altul.

Spectacolul de circ avea sa inceapa intr-o ora.

Zulu se foia.

-          Uite ce de mancare au aia.

Cand incepu spectacolul dedesubt, cortul incepu sa vibreze. In afara cortului mai ramasesera multi oameni care se asezasera pe iarba si isi infigeau mainile pana la coate in orezul, pestele si alunele pe care le amestecaasera in gramezi imense. Unii, excitati de mancare, se rostogoleau unul peste altul, cautandu-si sexul in timp ce isi lingeu degetele.

-          Uite ce bine e cand ai burta plina. Vezi? Clatina Zulu din cap.

Cativa oameni care nu mancau aparura insa pe camp printre ceilalti. Cautau pe cineva. Erau vreo douazeci, imbracati in uniforme. Ii luara la intrebri pe fiecare dintre cei care stateau pe iarba. Pe unii ii impingeau cu piciorul ca sa ii desfaca din imbratisari, pe altii ii loveau cu bulanul, scurt, ca sa ii faca atenti. Apoi mai aparura inca vreo 20 in uniforma. Aveau lanterne si caini. Primii douazeci se adunara in cerc si incepura sa vorbeasca ceva, in timp ce ceilalti se strecurara unul cate unul in cort, aprinzandu-si lanternele.

-          Nu e bine, zise Ierra.

Daca se dadeau jos acum, nimereau exact in mijlocul spectacolului. De jos se auzea o muzica de jucarie mecanica, si o voce anunta extrordinarul numar al copilului hermfafrodit, adica al ingerului Sonia zburatoarea. 

 

Comentarii (2)add comment

Tara Mircea Marcel said:

imi place mult ideea cu "ingerul" Sonia, iar rezolvarea in parte a intrigii cu introducerea unui circ aduce toata povestea asta parca intr-un plan normal. Adica e normal sa te poti transforma in caine - daca traiesti la circ, e normal sa ucizi gaini cu gandul - daca faci parte dintr-un circ.

Insa trecerea mi se pare prea brusca din biserica la circ.
Si politia aia psihologica sau lagarele alea? Pe unde sunt? s-a cam pierdut pe drum ideea respectiva, mi-ar fi placut sa fie dezvoltata ceva mai mult.

Insa prefigurez un final pe masura smilies/smiley.gif
e un microroman interesant si in ciuda criticilor noastre, ale cititorilor, ati facut o treaba buna smilies/smiley.gif

ideea a fost sa ne tineti langa text si ati reusit

acum sa ne punem sa recitim toate cele 10 capitole si sa il scriem pe al 11-lea smilies/cheesy.gif
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
December 19, 2009
Voturi: +1

Empoigne said:

"De aceea, de obicei lumea incepea sa vomitea inca de pe la ora 8 pentru a mai face loc, iar intre zece si 12, toata lumea vomita incontinuu." asta suna a petreceri din roma antica

dar mai important este ca nu pricep ceva si imi pare rau ca va cer explicatii. de obicei nu se face, dar acum jur ca sunt confuz. "Ierra il privi atenta. Mai auzise numele asta, undeva, in alt spatiu, in alta parte. Undeva in alta viata." pana aici e clar. apoi Ierra isi aminteste ceva ce nu s-a intamplat inca/ revelatie/ intuitie feminina/ modificarea ciudata a axei timpului. am recitit capitolul 9 (btw foarte tare capitolul) cautand chestii care sa aiba legatura cu ceea ce face Ierra si cum reuseste sa isi isi aminteasca ceva ce nu s-a intamplat inca sau se intampla intr-un univers paralel in care ei deja au trecut de momentul in care l-au vazut pe Sun facand cruci cu numele lor sau dracu stie ca eu innebunesc. revenind la capitolul trecut singurul pasaj care mi-ar sugera o ruptura temporala de tipul asta ar fi "ceea ce vi se întâmplă este un blocaj indus de nicăieri, cuantic vorbind.". pot sa-l intrepretez asa? cred ca pot.

ideea e ca nu pricep mecanismul asta de jucat cu timpul, e doar un pretext pentru a introduce un alt spatiu (asta s-ar explica foarte simplu prin conventia acceptata de cititorul unui roman futuristic/ usor sf) sau e ceva mai deep cu care merita sa-mi sparg capul? imi pare rau ca sunt asa de putin coerent.

oricum, mi-a placut, iar modul in care s-a scris pana acum lasa posibilitatea de a imagina o groaza de finaluri.

 
Raporteaza abuz
vot
vote -
December 18, 2009
Voturi: +0

Scrie comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micsoreaza | mareste

security image
Scrie caracterele din imagine


busy

2% Pentru Cultura

Prietenii bibliofagia.ro

 

 

 

 

Câştigă un HTC magic cu foiletONline

 

Login

foiletONline- sponsorizat de

 

 

 

 

 

si cu sprijinul