Text Size

foiletONline - CAPITOLUL 4 "Complexul Europa" Mitoş Micleuşanu

PDFPrintE-mail

foiletONline - Capitole

Mitoş Micleuşanu

4.

 Afară începu să plouă mărunt, dar aerul încins nu lăsa prea multe picături să atingă cimentul. Probabil, undeva sus ploua torenţial. De dincolo de zid au început să răzbată nişte mugete înfundate. Caspian s-a ridicat de jos şi s-a apropiat de zidul cenuşiu, plin de igrasie. Mugetele s-au întrerupt în momentul în care Caspian şi-a lipit urechea de perete. Câteva clipe a stat nemişcat, apoi s-a întors neliniştit pe canapea, şi-a băgat faţa în palme iar durerea s-a prelins parcă de pe bărbie, printre degete, prin oasele încheieturilor. Durere în valuri. S-a ridicat, a mers la baie şi s-a apucat să caute flaconul cu iod. Mâinile îi tremurau. A scăpat flaconul. Pata ruginie s-a extins la picioarele lui şi tot atunci a năvălit greaţă mlăştinoasă. Abia s-a abţinut să nu vomite. A dat drumul la apă, după care şi-a privit chipul în oglinda unsuroasă, cu staniolul aproape decojit. Avea buza de jos tăiată pe interior, iar piramida nazală fracturată părea că pulsează odată cu inima. După ce greaţa s-a mai potolit, Caspian şi-a dezinfectat rănile cu spirt şi s-a întors în cameră scrâşnind din dinţi. Nu-şi putea găsi locul, se simţea prins într-o carceră transparentă, un joc absurd, ireversibil. În cele din urmă  s-a mai calmat plimbându-se haotic prin cameră, pipăind "pustiul" cu privirea şi încercând să desluşească sunetele de dincolo de zid. Apoi i-a răsărit în minte un graffiti neglijent pe care l-a zărit mai demult într-un gang duhnind a vomă. "Pârnaie corporală!”, asta scria.  

 De fapt, senzaţia de captivitate interioară nu era o noutate pentru Caspian. Violenţa trezea în el, dar şi în ceilalţi, o ceaţă lăuntrică, o presimţire vâscoasă şi chinuitoare. Apoi se instala certitudinea degenerării. Şi culmea, nu era o certitudine dureroasă ci mai degrabă firească, liniştitoare. Paradoxal, dar asta era normalitatea. Cea mai normală dintre normalităţi, o rutină căldicică, cu iz de resemnare şi confort îmbâcsit. O inerţie spre inevitabil. În aer părea că pluteşte un preparat ce ataca „inconştientul” şi genera spaime colective latente. Miliţia psihiatrică era doar unul dintre motive, deşi nimeni nu ştia nimic despre metodele lor. Circulau speculaţii privind „prelucrarea memoriei” în aşa fel încât deveneai fie unul de-al lor, fie nimeni, adică un „lacunar” după cum erau numiţi cei care se învârteau în cerc, pe stradă, blocaţi într-un gang sau prin parcuri. De la ei nu puteai afla nimic, doar informaţii absurde în „looping” gen: „Nu mă pot ajuta cu asta nu vă pot ajuta cu asta nu mă pot...” şi tot aşa. Pe de altă parte, prăjiţii mergeau pe insinuări şi stratageme din care puteai prinde câte ceva, dar nu puteai fi sigur dacă sunt lucide sau nu.

 Frica era legată de reputaţia întunecată pe care miliţia şi-o construise de-a lungul timpului, pornind de la reprimările de altădată ale adepţilor „Falun Gong” şi sfârşind cu reeducarea taciturnilor din organizaţia „Taojawa” care erau condamnaţi la „Spovedanie” şi erau executaţi dacă făceau vreo pauză mai lungă de cinci secunde. Era foarte simplu, nefericiţii de la „Taojawa” erau conectaţi la un soi de reportofon cibernetic, pe care  nu-l puteai păcăli cu nici un calambur verbal sau absurd. În momentul în care aparatul sesiza vreo pauză prelungită sau vreo  neconcordanţă în povestea condamnatului, se deconecta, iar apoi declanşa o grindină de gloanţe asupra lui. La prima abatere, gloanţe de cauciuc, la a doua plumb.

 Pe vremuri, despre metodele de tortură aplicate adepţilor Falun Gong, puteai afla câte ceva de pe net, dar cu cât se înmulţeau informaţiile sinistre, cu atât a fost limitat accesul în reţea. Oricum, aparatul de propagandă explica interdicţiile legate de net prin creşterea dependenţilor de „prolapsefood” sau extinderii fenomenelor „snuffjunk” şi „stiletto heels hard crush”. Peste noapte, apăruseră, ca ciupercile după ploaie, sute de centre pentru „deznetizare” şi mii de exorcişti „fibershrink”. S-au înmulţit tot soiul de asociaţii bizare, precum „Legiunea Tânără Pentru Marea Debranşare” sau „Consiliul Luminilor Interioare”. 

 Dincolo de toate acestea, mai era şi senzaţia de angrenaj, de neputinţă raţională, care venea, după cum afirmau prăjiţii, de la sosurile dulci-acrişoare şi în general, de la mâncărurile tot mai condimentate de la an la an. Restaurantele chinezeşti nu se mai numeau chinezeşti, ci doar restaurante. Era şi firesc. Dar nu vedeai nicăieri scris restaurant. De regulă scria „Cantina nr. cutare cu specific românesc” sau „Cantina nr. cutare cu specific albanez". Atât. Cantinele chinezeşti erau doar cantine nr. cutare. Şi asta nu era tot, fiindcă toate cantinele erau închise. Mereu închise. Foarte îngrijite, emanând aburi ce declanşau negreşit spasme stomacale. Cantine funcţionale dar închise. Nici nu se mai întreba nimeni care era şmecheria. Le ocoleai şi gata, asta dacă nu aveai chef să te prăbuşeşti pe undeva cu spume la gură şi să apelezi la prafurile „React A”, un soi de anestezic care te elibera de orice durere şi griji, iar a doua zi te lovea o diaree sângeroasă. Din această cauză, nici o victimă a emanaţiilor de cantină nu apela a doua oară la „React A”.  La urma urmelor, înlocuitorul de humus cu aromă de tocăniţă de vită A3 îţi anihila instantaneu foamea şi nu-ţi mai puneai vreo întrebare în legătură cu cantinele în cauză.

„Hologramele” erau şi ele motivul unor discuţii în contradictoiu. Unii susţineau că e de vină orezul, sau mai exact coloranţii care îl făceau mai acceptabil, iar alţii dădeau vina pe săpun şi evident, nu prea apelau la el. Aceştia din urmă, mai devreme sau mai târziu ajungeau la „duş forţat” în pieţe publice, unde erau adunaţi, dezbrăcaţi şi doborâţi cu jeturi aspre de apă şi spumă purpurie. Dacă nici după asta nu se împrieteneau cu săpunul, riscau patru ani de „Lagăr igienic” unde era plin şi de „lacunari”. Lagărul igienic nu era o perspectivă strălucită, fiindcă acolo spuma purpurie era combinată cu un agent caustic şi după ce reveneai din tabără, nu te mai aventurai pe nicăieri fără un săpun, două, prin buzunare plus un deodorant. Transpiraţia era interzisă, dar nu venea nimeni să te verifice dacă eşti sau nu transpirat. Erau doar senzorii, instalaţi la tot pasul, ei te dădeau de gol. Iar aceşti senzori nu confundau transpiraţia de la sevraj cu transpiraţia după muncă. Şi nici transpiraţia de la febră cu cea de frică. Adică, nu erai trântit la pământ şi snopit în bătaie cu bastoanele pentru orice transpiraţie. Asta evident, era un avantaj, mai ales pentru bolnavi sau muncitori, fiindcă ei aveau voie să transpire.

 Un alt aspect erau panourile publicitare, care nu conţineau nici un fel de publicitate. Erau uriaşe, colorate, dar conţineau slogane bizare, pe care era mai bine să nu le citeşti. Mesajele erau mai mult decât subliminale... spre exemplu, cele patru turnuri ale Aparatului de Propagandă erau împânzite de panouri cu acelaşi mesaj:

"MUNCĂ ŞI CREDINŢĂ ÎN MUNCĂ ŞI CREDINŢĂ MUNCII!”

Acestea erau scrise cu roşu pe verde, dar nu era un roşu oarecare şi nici un verde oarecare. Erau nuanţe tratate spectral, în aşa fel încât laolaltă „injectau” în retină un soi de fluctuaţii joase de la care pur şi simplu cădeai în genunchi şi vomitai instantaneu. Doar prăjiţii nu erau afectaţi de vibraţiile sloganelor. Ceilalţi nu aveau scăpare. Chiar dacă mergeau cu privirile înfipte în pământ se împiedicau de slogane imprimate pe borduri, pe trepte sau în cele mai neaşteptate locuri precum hârtia igienică sau copitele măgarilor subnutriţi şi înhămaţi la căruţe cu flyere. Şi apropo de flyere, acestea erau peste tot, aruncate săptămânal cu tonele, din elicoptere silenţioase. Erau identice, acelaşi flyer de ani de zile, acelaşi mesaj:

„NU UITA! TU EŞTI ÎN TIMP CE ALŢII NU MAI SUNT!”

 Unii considerau că este un flyer ameninţător, în timp ce alţii spuneau că este un soi de „Memento mori” mai pe înţelesul omului simplu.

 Uneori, Caspian, ca să mai omoare timpul, decupa anumite litere sau cuvinte dintr-un flyer şi asambla unul nou. Pe cele mai reuşite le păstra  într-un clasor, dar nu le arăta la nimeni. Într-o zi unul dintre flyerele „improvizate” a dispărut şi Caspian le-a dat foc celorlalte. Apoi şi-a dat seama că flyerul n-a fost ales la întâmplare. Era preferatul lui:

„TU NU MAI EŞTI! ÎN TIMP CE ALŢII NU UITĂ!”

Îşi imagină că vizita miliţianului ar putea avea legătură cu flyerul, dar atunci, de ce dobitocul nu a pomenit nimic despre asta şi de ce l-a agresat? Nu era stilul lor. Ei sau te omorau sau îţi vorbeau civilizat, îţi zâmbeau şi te luau cu diplomaţii rafinate. Nu existau la ei jumătăţi de măsură, cel puţin aşa se vehicula. Şi dacă a venit, oare chiar o căuta  pe Ierra?  De ce l-ar fi anunţat despre ea, ca apoi să-l lase în pace? Laşi un martor care apoi va atenţiona persoana căutată? Stranie procedură. Poate Ierra e de-a lor? Sau e doar un pretext, iar ei de fapt vor să ajungă la altcineva? Iar pozele... ce semnifică? De ce i le-a lăsat? Par supraexpuse.

Caspian se apucă să cerceteze mai atent fotografiile, răsucindu-le şi aranjându-le în fel şi chip, încercând să se dumirească ce-i cu ele. Apoi şi-a amintit că Ierra i-a povestit cândva despre un atelier foto, în Lipskani, unde puteai scoate fotografii cu tentă "interbelică". Apoi s-a aflat că acele fotografii,  aveau un soi de membrană de captură şi înregistrau tot ce se întâmpla în proximitatea lor. Puneai fotografia în ramă, pe noptieră, iar cineva, de undeva, te urmărea zi şi noapte. Cine? Complicată întrebare. Curiozitatea excesivă bătea la ochi, şi cum nimeni nu avea încredere în nimeni, oamenii se fereau să pună întrebări. Fiecare îşi purta întrebările în minte, iar asta se citea pe feţele trecătorilor. Toţi păreau preocupaţi de o ecuaţie, îngânduraţi, abătuţi... Iar de aici până la apariţia „telepaţilor” n-a fost mult.

   Nomenclatura a investit sume fabuloase pentru a dezvolta un sistem de scanare neuronală, dar n-a obţinut decât un zgomot infernal şi tot soiul de erori. Şi asta din cauza sistemului de focalizare care nu putea fi ajustat. Oamenii gândesc, informaţiile sunt stocate parţial într-o zonă „impalpabilă” a creierului, apoi sunt transferate în altă zonă, uneori adunate aparent haotic, alteori dispersate. Atunci când cineva nu-şi aminteşte un nume, dar îl are „pe limbă” este pentru că numele a fost mutat la „defragmentare” în alt sector, iar din această cauză, asocierile urmează un tipar diferit. Aceste „defragmentări” nu puteau fi încolţite şi deci, nu putea fi creat nici un scaner pe măsură. Aşa au apărut specialiştii în corporalitate, gesturi şi atitudini. Toată atenţia celor de sus a fost îndreptată spre limbajul trupului. Acesta putea oferi informaţii la început rudimentare dar, cu timpul, tehnologia a făcut un salt spectaculos şi au apărut tot mai mulţi „Iradiaţi”, adică cei care ajungeau să citească gândurile urmărind mişcările ochilor, ritmul respiratoriu, poziţionarea degetelor, mirosul, timbrul vocii, ticurile nervoase, grimasele etc. O vreme principiul a funcţionat, iar o parte dintre cei „nemulţumiţi” au fost detectaţi şi încarceraţi. Alţii au învăţat să nu trădeze nimic şi se comportau ca nişte roboţi,  nu dădeau din mâini când mergeau, nu zâmbeau, nu plângeau... Până şi clipitul nu mai era clipit ci o procedură calculată şi exersată. Dar tocmai această atitudine le-a fost fatală, fiindcă erau ridicaţi pe motiv că ascund ceva, din moment ce nu se comportă normal. Asta a dus la Marea Relaxare din 2010, când România s-a transformat într-un tărâm al exhibiţioniştilor. Oamenii comunicau zgomotos, râdeau în hohote, gesticulau ca nişte nebuni, plângeau în public fără nici o jenă, ţipau, spuneau bancuri în mijloacele de transport şi tot aşa. Unii mergeau în salturi, făceau tumbe şi matrapazlâcuri, se strâmbau când nu era cazul, râdeau la veştile triste şi păreau deprimaţi la noutăţile pozitive. Asta i-a indus în eroare pe „Iradiaţi”. Doar nu puteau închide la nebuni o ţară întreagă, mai ales că atmosfera era cât se poate de pozitivă. Totul aducea a mascaradă şi a dezmăţ emoţional. Nomenclatura a căutat alte căi pentru a-l citi pe cetăţean, dar n-a găsit. Apoi s-au răspândit zvonurile "haioase" despre întroducerea taxelor auxiliare. Taxa pe bucurie, taxa pe tristeţe, pe gesturi, pe oftat.  

   Caspian tresări. Cineva bătea apăsat în uşă.

-    Da! strigă neliniştit. Vin imediat!

 Adună pozele, îşi atinse faţa tumefiată, scrâşni din dinţi şi se îndreptă crispat spre uşă. Zulu intră. Era palid, bântuit parcă de-o molimă neştiută.  Se opri în mijlocul camerei, se uită precaut în jur şi spuse cu jumătate de gură:

-    Ai auzit?

Caspian simţi adrenalina înfundându-i urechile. Nu îl mai văzuse niciodată pe Zulu atât de speriat.

-    Ce să aud? întrebă cu vocea sugrumată.

-    Să nu-mi spui că n-ai auzit!

-    Dar spune odată!

-    L-au înfundat pe Sun! E o demenţă, el avea imunitate! Puteau să închidă pe oricine, numai nu pe Sun! Este... Tu ce-ai păţit, te-ai bătut?

-    Calmează-te! M-a spart unu’ de la miliţie. Apropo, a întrebat de...

-    De cine?

-    Stai aşa... ceva nu se leagă.

-    Ce ai omule, eşti paranoic? De cine a întrebat?

-    De Ierra!

-    Da? Asta chiar nu se leagă! Dacă a întrebat de Ierra, după care te-a lăsat în viaţă şi s-a cărat, e clar, nu o caută pe ea! Ăştia sunt ai dracu’ de şmecheri, dar ne cam subestimează, vezi?

-    Şi dacă nu o caută pe Ierra, atunci pe cine?

-    Ascultă Caspian, eu l-am rugat pe Sun să mă ajute într-o problemă... am mizat pe faptul că e de gradul unu şi nu va trezi suspiciuni.

-    L-ai rugat? Să facă ce?

-    Nu mă întreba, nu vreau să te bagi în asta!   

-    Adică vine miliţia, mă joacă în picioare, iar tu nu vrei să mă bag în asta? Zulu! Ce dracu se întâmplă?

Comentarii (13)add comment

dan sociu said:

stefan, ai dreptate, asa ca o sa-i acem si un pic de trecut lui caspian
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 27, 2009
Voturi: +0

Stefan said:

Dupa mine ce-i lipseste textului cel mai mult e "character development", stim prea putine despre protagonisti ca sa ne pese de ei. Ce istorii au, ce-i face speciali, ce resorturi emotionale au etc. stuff like that. Ar trebui niste flash-backuri semnificative din trecutul lor si apoi sa vedem ce e cu gasca asta, ce fac ei in situatia actuala, de ce ne pasa de ea. Partea de background SF, stilul etc. ar trebui sa pice pe planul doi, sunt doar elemente care sustin povestea. Apoi, cred ca ar fi bine daca ati trage-o intr-o zona mai comerciala, mai pulp fiction. Ceva puteri speciale pentru Casapian? Era cool daca Mitos facea chestii ca in Kasa Poporului, adica daca avea destule personaje secundare de macelarit, sodomizat etc. Parerea mea.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 22, 2009
Voturi: +0

Micleusanu said:

ok, vom mai lucra deci la spume smilies/smiley.gif într-adevăr, după ce vom adună tot materialul, se va lucra la postproducţie: ajustare, montaj, coerenţă, anumite bucaţi probabil vor zbura, în special umplutura şi elementele subţirele, poate vom suda bucăţi de capitole, etc etc
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 21, 2009
Voturi: +0

Viviana said:

Sigur, textul umple lacune, dar ca un inventar. E faina de vazut spuma aia rosie de igienizare, dar preferam sa ma intalnesc cu ea in timp ce urmaream o actiune, pe strada, nu enumerata asa de narator.
Eu nu vreau sa nu se vada sau se vada cati autori sunt, doar intrebam care e regula cu care s-a pornit pentru ca intelesesem ca veti rescrie romanul la final pentru a-l echilibra. Daca nu, atunci nu-l mai numiti roman ca de fapt e un e nuvelan. smilies/wink.gif
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 21, 2009
Voturi: +0

Mihai Paduraru said:

Mie mi s-ar parea putin ciudat ca la sfarsit sa se incerce o mascare a faptului ca e scris de mai multi autori. Mai mult, diferentele de stil ii dau o savoare pe care un roman traditional nu ar avea-o.
Sincer, mie mi-a placut capitolul foarte mult. Desi in general evit paragrafele descriptive dintr-un roman, am simtit nevoia de a citi descrierea propusa de Mitos. Da, nu s-a avansat prea mult in poveste, dar nu cred ca e din cauza ca autorilor le este teama sa avanseze.
Cand fiecare vine cu idei proprii si cu un aport personal la poveste, incercarea lui Mitos de a clarifica unele lacune informationale mi se pare laudabila. Descrierea mi s-a parut activa, digerabila si chiar distractiva. Folosirea torentelor, hologramelor, s.a. m-a prins. Chiar daca pare un scenariu fantezist cu nuante ale epocii comuniste, ancorarea in realitate prin elemente moderne mi s-a parut reusita.

Astept urmatorul capitol... ce-i drept, am avut descriere, astept actiune.

M.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 20, 2009
Voturi: +0

Micleusanu said:

Reparat!smilies/smiley.gif Multzam. Oricum nu rămânea neîngrijitsmilies/smiley.gif Acu' spre exemplu lucrez la un pasaj de început, ca să fie trecerea mai firească de la capitolul 3 la 4. Mai pe atmosferă. Plus alte câteva modificări de adaptare la stare.
vbim
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 19, 2009
Voturi: +0

R said:

"flayere", sic? doar daca nu-i de la verbul "to flay", si nu pare a fi ... mai multa atentie
"il toca senzatia"?
"Frica era legată de reputaţia întunecată pe care miliţia şi-a construit-o", aici ca sa sune bine ar trebui "si-o construise"
"Pe vremuri, despre metodele de tortură aplicate adepţilor Falun Gong, puteai afla câte ceva de pe net, dar cu cât se înmulţeau informaţiile sinistre, cu atât a fost limitat accesul pe net." - lazy writing
"interdicţiile legate de net, prin creşterea" - fara virgula
snuff, nu "snuf"
"materiale snuf gen „stiletto heels hard crush” interzise în China încă din 2006 şi pedepsite cu moartea." - banuiesc ca nu articolele sunt pedepsite cu moartea, ci posesia acestora
"nici o victimă a emanaţiilor de cantină, nu apela" - nu se pune virgula intre subiect si predicat
"înlocuitorul de humus cu aromă de tocăniţă de vită A3, îţi anihila instantaneu foamea" - idem
"vina pe săpun şi evident, nu prea apelau la el" - aici, unde trebuie virgula, nu pui
"le-a dat foc LA celelalte"
"Nu era în maniera lor" - lazy
"durerea s-a prelins parcă, de pe bărbie" - fara virgula
"concentraţi LA o ecuaţie"?
"în ală zonă"
"E o demenţă! Este împotriva firii,", lazy, nimeni nu vorbeste asa, mai ales ca dupa aia ii dau cu "m-a spart unu" si cu "dracu".

Mai revedeti si voi textul, asa, putintel ...

Aveti grija si de continuitate. De pilda, toata chestia cu "Marea relaxare" e un aparte politic care nu merge cu lumea povestii asa cum ati stabilit-o in primele trei capitole. Apoi, stilistic, e aproape suparatoare trecerea de la capitolul 3 al lui Lazurca la 4 al lui Mitos Micleusanu. Si ati ajuns la un punct in care ati aruncat destule idei interesante, incepeti sa le legati nu sa tot introduceti altele noi. Parerea mea.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 19, 2009
Voturi: +0

Empoigne said:

1. "How Great is Our China!" was an unofficial anthem of the Republic of China.
"How great is our China! The largest nation of the largest continent. Twenty-two administered provinces are one family. Rich products and fertile land are the first in the world. Calling this strong nation heaven on earth is not boasting. Don't you see: Britain and Japan, only three islands, still prosper. How much more our great China?
Join as one body. Excite our spirit. In this new world of the twentieth century, Strongly soar among fellow mankind of the universe. How lovely is our people! How lovely is our people!" ( http://en.wikipedia.org/wiki/H..._Our_China ). puteti adapta versurile astea (cer minimum de efort si inspiratie pentru a fi modificate) ca sa iasa un imn relativ potrivit pt context. desi ideea cu imnul mi se pare pana si mie putin aiurea

2. http://chinaview.wordpress.com...ods-photo/

3. daca ramaneti in pana de idei: http://www.geocities.com/Athen...lesTOC.htm . sunt chiar interesante povestirile. nu stii niciodata cum se face vreo conexiune intre ce idei aveti si ce scrie acolo. doar ca e mult de citit.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 17, 2009
Voturi: +0

Micleusanu said:

iar senzatia ca povestea nu inainteaza e din cauza nerabdarii, plus ca scriitura se petrece la vedere si lumea vrea actiune, vrea ceva ce poate le lipseste, e clasica situatia smilies/smiley.gif nu stiu, dar asta nu e o nuvela! daca ati citi pentru prima data si dintr/un foc toate cele 4 capitole, senzatia ar fi alta, dar asa glisam cu totii inainte si inapoi pe pasajele care s-au adunat si e firesc sa apara senzatia de stagnare. alta treaba era daca accesul era la aparitia ultimului sau al penultimului capitol.... smilies/smiley.gif deci rabdare! si asteptam observatii in continuare! dar dincolo de nerabdare plzsmilies/smiley.gif
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 17, 2009
Voturi: +0

Micleusanu said:

apropo de integrare, poate ar fi ok sa purtam cu totii aceeasi uniforma, in timp ce lucram fiecare la ce are...?smilies/smiley.gif)) doamne fereste sa se vada ca suntem diferiti, trebuie sa para ce e scrisa de un singur autor, daca se poate, cat mai normal... ca daca e schizofrenic, iarasi nu e bine, poate parea ca sunt mai multi!smilies/smiley.gif iar in legatura cu metaforele, kaman, poate sa bagam si niste rime? in rest, trimiterile la "torentisti" si "pornjunkeri" intradevar, sunt cam banale si se leaga de vremurile astea , deacord, sunt cam plate, voi vedea ce fac cu ele, inclusiv cu gramada de ghilimele care ma supara deja. ... revin
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 17, 2009
Voturi: +0

Tara Mircea Marcel said:

@micleusan da, poate ai dreptate. ar trebui sa citim toate cele patru capitole dintr-un foc. Nerabdarea vine din simplul fapt ca stai si te gandesti ca sunt 11 capitole, zece scrise de cei cinci si inca unul parca, scris de cititori. Si daca in capitolul 4 esti aproape tot acolo unde erai si in capitolul 1, atunci te intrebi unde e miza? ce va iesi din textul acesta? e proza absurda? e un text care vorbeste mult fara sa spuna in fapt nimic?
si aici nu cred ca e de vina capitolul acesta ci tonul si ritmul cu care s-a inceput si s-a continuat.

Sincer, chiar daca aceste capitole ar fi mai greu de citit online, le-as dori mai lungi, pentru a avea spatiu de desfasurare.

poate revin cu ceva idei intr-un viitor mesaj
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 16, 2009
Voturi: +0

Viviana said:

oooo, va fi greu sa integrati capitolul asta , e atat de evident scris de "altcineva". Ideea era sa se vada ca sunt mai multi scriitori sau sa nu se vada?
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 16, 2009
Voturi: +0

Tara Mircea Marcel said:

Oricum, aparatul de propagandă explica interdicţiile legate de net, prin creşterea dependenţilor de „torente” sau extinderii fenomenului „pornjunk”, astfel încât, peste noapte, apăruseră, ca ciupercile după ploaie, sute de centre pentru „deznetizare” şi mii de exorcişti „fibershrink” - mi se pare slab scris fragmentul tocmai pentru ca se adreseaza intr-un mod direct problemelor actuale.

""MUNCĂ ŞI CREDINŢĂ ÎN MUNCĂ ŞI CREDINŢĂ MUNCII!”" genul acesta de sloganuri imi percuteaza constant in minte: 1984 1984 1984...

e un capitol care se vrea sa explice anumite lucruri sa faca legaturi, sa rotunjeasca intreg cadrul in care se desfasoara actiunea sau mai bine spus posibila actiune. dar din pacate comparativ cu celelalte scriitura e lipsita de plasticitate, de metafore. tonul formal si referintele mai mult sau mai putin mascate la cotidian imi par irelevante si lipsite de forta.

e capitolul patru si tot nu s-a ajuns nicaieri. se pare ca autorii se tem sa avanseze.

din pacate faptul ca nu obtinem nici o informatie relevanta despre situatia lui Caspian sau a lui Zulu sau o perspectiva noua asupra complexului Europa, decat mici completari ale peisajului frustreaza, iar curiozitatea e inlocuita de iritare.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 16, 2009
Voturi: +0

Scrie comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micsoreaza | mareste

security image
Scrie caracterele din imagine


busy

2% Pentru Cultura

Prietenii bibliofagia.ro

 

 

 

 

Câştigă un HTC magic cu foiletONline

 

Login

foiletONline- sponsorizat de

 

 

 

 

 

si cu sprijinul