Text Size

foiletONline - CAPITOLUL 2"Complexul Europa" Adrian Schiop

PDFPrintE-mail

foiletONline - Capitole

 

Adrian Şchiop

 2.

‘Stâng, drept! Stâng, drept!’. Visă un grup de bărbaţi ce mărşăluia spre un soare minuscul, ca de tablă aurită, călăuziţi de un caporal chinez încruntat şi foarte hotărât, fără pic de păr pe faţă, care nu-i ajungea mai sus de piept. Spre dimineaţă, visul căpătă contururi mai precise: băiatul chinez îl lua deoparte şi, într-o cantoneză pe care, ca niciodată, o înţelegea perfect, îi dădea instrucţiuni despre ce să le spună oamenilor ca să îmbunătăţească paşii de marş, simetria formaţiei; din pluton, el îl învăluia pe caporal în priviri fanatice, iar acesta îi zâmbea încruntat, bombându-şi pieptul şi privind drept înainte, spre soarele de tablă aurită  - părea că, peste capul lui sobru de ostaş al Revoluţiei, nu se poate abţine să nu se răsfeţe în încrederea şi dragostea care venea dinspre un membru al plutonului.

Deschise ochii la 10, trezit de o pală otrăvitoare de vânt venită din incendiul climatic de afară - dar îi închise la loc, pur şi simplu realitatea era prea fierbinte şi corozivă ca să o suporte cu una cu două. Noaptea, apartamentul se transforma într-un cuptor imposibil de decuplat şi, cu o seară înainte, nu mai rezistase: smulsese banda izolantă de la geamuri şi apoi le deschise larg. Căldura ameţitoare a zilei amplificase însă la cote delirante toate mirosurile, iar aerul din cameră devenise, de la 7 încolo, irespirabil.

Se ridică din pat, închise geamurile, lipi rapid nişte scotch – dar nu apucă să termine că auzi o bătaie în uşă. ‘Un minut, te rog’, strigă, panicat. Se simţea prost ca tovarăşul de apartament să-l prindă cu geamul deschis, atâta vreme cât amândoi stabiliseră că ferestrele se deschid doar atunci când vremea se răceşte sau ploaia mai spală aerul; în definitiv, o formă de captivitate convieţuirea asta, îi trecu prin cap. La un an după Decuplare, se treziseră proprietari peste apartament, datorită unei legi care specifica destul de clar că ultima chirie devine automat rezidenţă definitivă – banii pentru chirie, destul de mici, urmând să fie plătiţi către regia din Complex, care începuse deja să construiască cu ei locuinţe: era felul chinezilor de a aplica, după Criză, ideea economiei reale, fără bani fictivi sau credite… Ajunseseră să stea împreună din întâmplare, pe Caspian criza îl adusese înapoi în ţară din Berlin, unde preţurile imobiliarelor explodaseră, iar Zulu plecase din ultima chirie pentru că fostul lui coleg de apartament umplea noapte de noapte casa de drogaţi care picau peste el când mergeau la baie. Apartamentul din Colentina, micuţ şi intim, le plăcuse la amândoi, încât în prima lună ciripiseră ca două turturele îndrăgostite.

‘Ce au zis de apa caldă?’, întrebă Caspian. ‘La 7, o jumătate de oră’, îl lămuri. Caspian îi dădu să bea din ceaiul lui şi asta îl făcu să devină nostalgic - îşi aminti ce culoare de sărbătoare aveau zilele când apartamentul se popula cu vocile vreunei studente aduse de Caspian, cântînd din baie piese pe trei voci: colegul lui de apartament avea nebunia fetelor de la Conservator. ‘Orice ai vrea să vorbeşti cu Sun mă nelinişteşti, Caspian’. Privi melancolic cum un gîndac dă să se urce pe piciorul tovarăşului de apartament şi din reflex îl luă între degete şi-l strivi tandru… Da, fiindcă tensiunile între ei apăruseră abia când se treziseră proprietari, posibilitatea de a petrece o viaţă împreună dădea altă greutate fiecărei decizii: întrebarea ‘spălăm vasele în fiecare seară sau la 2 – 3?’ devenea o regulă care, odată negociată, rămânea valabilă cine ştie cât timp de aici încolo – şi nici unul dintre ei n-avea chef de asta. Încercau să se calce cît mai puţin pe picioare, dar cu toate astea relaţiile lor se deteriorau încet – şi asta era puţin trist: Caspian privea în ochii lui Zulu şi privirea lui spunea ‘Ce absurd, să-mi petrec restul vieţii cu tine’, iar ai lui Zulu ‘Asta e, amice, nici eu nu sunt mai fericit’.

Dar asta conta mai puţin acum. Aproape deloc, practic. Conta, mai degrabă că, dacă lucrurile mergeau cum ar fi trebuit, urma să pună mâna pe un job într-o Fabrică de Instalaţii. La 8, trebuia să se întâlnească cu Ierra – unul din muncitori fusese prins furând o oală de teflon din instalaţia unui artist chinez care refăcuse San Francisco din vase şi tacâmuri, iar prietenul Ierrei din Aparatul de Propagandă, un chinez pe care îl văzuse o singură dată, promisese să-l ajute… Şi, uite, acum când lucrurile începeau în sfârşit să se lege, Caspian se găsise să intre în combinaţii cu Sun. La capacităţile lui, ar fi putut ajunge să lucreze într-unul din Birourile Auxiliare ale Propagandei, pe un calculator tixit cu jocuri, si să perieze limbajul de lemn al Administraţiei, împănându-l cu figuri de stil şi emoţii  - dar nu, pe el nu-l interesa asta, el vroia s-o frece cu Prăjiţii, le tot dădea rotocoale misterioase, le făcea semne echivoce, cu înţelesuri cabalistice. Ierra îi sugerase de multe ori că tovarăşul lui de apartament ar fi fost potrivit pentru un astfel de job - tot ce trebuia să facă era să-şi pună dracului un pic cantoneza la punct. 'Cum merge Revoluţia, Ierra?', o întreba el, când se întâlneau, 'Spendid, Zulu, splendid', căsca ea leneş, şi apoi îl punea la curent cu ce mai era prin viaţa ei şi a oamenilor din Administraţie cu care lucra. Viaţă uşoară, pe bani ok... Nu era uşor, dar, uite, cu un mic ajutor şi cu ceva efort, ar fi putut să se scoată şi Caspian, dacă ar fi fost mai puţin negativist. ‘Nu m-aş mira dacă într-o zi ar apărea la uşă un ofiţer al Miliţiei Psihiatrice’, îşi zise, dar se scutură de gândul ăsta ca de un vis urât.  

După plecarea lui Sun, se trezi singur în apartament. Fumase prea mult de dimineaţă – şi, ca să poată fuma mai departe, trebuia să mănânce ceva. Luă doi pumni de orez din cutia de carton şi îi aruncă într-o oală cu apă. Prima zi după ce primeau orezul era de răsfăţ - abia a doua zi porţionau orezul, în grămăjoare mici. Căută ceva pastă în frigider dar nu găsi nimic – decât în congelator un amestec pe care evitase să-l mănânce până acum. Avea un miros indistinct, ca apa din bălţi  – şi nici când puse limba nu recunoscu ce e exact; avea un gust vag de gândaci şi de curry, iar pătrunjelul pe care îl presără nu reuşi să taie gustul dubios; spera că, încălzit, să prindă ceva gust. Tăie compoziţia în cubuleţe mici, pe care le puse într-o tigaie pe care o acoperi cu un capac.

După ce mâncarea se încălzi, recunoscu în fine gustul de înlocuitor de humus cu aromă de tocăniţă de vită 'A3', cum scria pe cutii. Era greu de crezut cum, în doar câţiva ani, viaţa se deteriorase în aşa hal, devenind la fel de dură si de ostilă ca-n anii '90. Ierra spunea că nu Criza e problema, ci faptul că au ajuns să fie prea mulţi oameni călărind prea puţine resurse - şi, cum oamenii nu puteau fi decimaţi şi nici resursele regenerate, chinezii găsiseră soluţia asta, să utilizeze pentru mâncare tot ce venea din natură sau chimie. Low cost food: ierburi, coji de copac, totul era recuperat şi prelucrat, fiert mărunţit tocat pasteurizat până devenea o pastă, apoi amestecat cu E-uri şi arome sintetice. Acestea din urmă reproduceau cu oarecare aproximaţie particularităţile alimentare ale regiunii: pentru Romania, existau 200 de arome de bază, valabile în toata regiunea balcanică plus Ucraina, plus cele 10 arome româneşti, de care toata lumea era sătulă până peste cap. În lume trăiau 6 miliarde de oameni din care 5 miliarde erau săraci; procentual vorbind, ei erau lumea, de fapt. Planul chinezesc de salvare se adresa celor 5 miliarde de săraci de care nimeni nu se ocupase vreodată cu adevărat. Mâncarea era oribilă, e adevărat - dar, pentru prima dată, nu se mai murea de foame pe Pământ.

Îşi făcu fără chef un ceai pe care îl îmbunătăţi cu o pastilă de cafeină - nu mai avea nici zahăr, nici bani. Gustul amar îl trezi brutal şi începu să frece frenetic baia şi bucătăria. Pentru că avântul nu se lăsa consumat cu una cu două, trecu la camera lui Caspian, unde îl întâmpină o dezordine cumplită, cu chiloţi murdari, cearşafuri mototolite, aruncate pe podea, ceşti şi cutii de mâncare. Mâinile lui zburau frenetic în toate direcţiile, sortând lucruri, aruncând mizeria spre găleata de gunoi sau spre coşul cu rufe murdare din baie... Şi dacă recomandarea lui Sun nu era suficientă pentru a obţine jobul? La urma urmei Sun era doar un pârlit între ai lui – peste români, ce-i drept, dar rămânând totuşi un chinez de mâna a doua. Dacă prietenul din Aparatul de Propagandă al Ierrei fusese doar politicos şi în realitate puţin îi păsa? Stătuseră de vorbă doar vreo trei minute pe coridoarele Administraţiei şi în ochelarii lui fumurii, cu lentile heliomatice, nu putuse citi mare lucru. Îl ascultase clătinând din cap şi spusese doar 'da, ok, dacă există jobul ăsta aş putea să vă ajut să-l obţineţi'. Clar, chinezul era din categoria semigrea şi foarte probabil că avea acces la o multime de informaţii - dacă între timp aflase că e un orb fals? Dar nu, asta era aproape imposibil, doar prietenii lui foarte apropiaţi, Caspian, Ierra, Poy Poy şi alţi câţiva ştiau de asta. Din câte îi spusese Ierra, aveau nevoie neapărat de un orb pentru o instalaţie bazată pe mirosuri – iar orbii, se ştie asta, au un simţ olfactiv la fel de bun ca al câinilor.

CÎINI ALBI. MOARTE CÎINI ALBI. MOARTE CÎINI ROŞI, îşi aminti o inscripţie de pe insuliţa din Plumbuita şi imediat gândul îi zbură la Caspian. Ar fi vrut să poată citi gândurile ca să poată afla ce vroia de la Sun şi de ce se închisese cu el în cameră. Dacă autorităţile îi miroseau combinaţiile, scandalul s-ar fi răsfrânt şi asupra lui, şi atunci pa job în Fabrică, pa viitor luminos. Continuă să frece îndîrjit, ca să nu se mai gândească la asta.

Sfârşi epuizat, şi, ca să-şi încarce bateriile, îşi mai făcu un ceai, pe care îl bău pe îndelete, sedus de programul de la megafonul de afară, unde se reluase programul de melodii româneşti; îşi aminti că e 23 august, ziua în care România întorsese armele împotriva Germaniei naziste, cu care fusese aliată până atunci.

E ok şi treaba asta, ciripi, ziua a început prea bine ca să sfârşească prost. Cucerit, deschise fereastra, înfruntând cu stoicism mirosul amplificat de căldura ucigătoare de afară. Calupul începu cu „Tinereţea noastră, tinereţea patriei“ şi sfârşi frumos cu „Frunza mea albastră“; la versul „În timp ce pescărul iubirii va muri“, izbucni în plâns de emoţie. ‘Puţină tristeţe nu strică niciodată’, îşi zise, lăsându-se copleşit de o dispoziţie neagră, meditativă: în lumea aia săracă, austeră, era un sentiment de lux, şi inima nu-l lăsa să renunţe cu una cu două la el. Oamenii vorbeau enorm de Criză - dar nu, nu era doar asta, ci faptul că pur şi simplu lumea, în întregul ei, avea să sfârşească prost – sau, cel puţin, avea să fie rău, tot mai rău, până când aveau să rămână cele 2 miliarde pe care Pământul, sărăcit de resurse şi distrus, le putea suporta; apoi avea, poate, să fie mai bine…

Să gândeşti, îşi zise, e plăcut şi puţin trist - la fel ca atunci când, în copilărie, se urca pe dealul de lângă Porumbacu şi privea la casa lui din vale: un vecin tăind lemne cu drujba, altul meşterind la o dacie în curte, maică-sa conducând o mătuşă la poartă: lucrurile se întâmplau, dar la el nu străbătea nici un zgomot. Cu siguranţă, ziua asta avea ceva miraculos pe care nu-l putea lăsa să treacă - şi chiar nu avea să treacă, obiectiv vorbind. Ceva îi spunea că avea să ia cu siguranţă jobul ăla. În Vest, pop art-ul chinezilor se vindea chiar mai bine decât înainte de criză; la ultima licitaţie de la Saatchi, auzise pe staţiile de radio, un mickey mouser turnat în bronz obţinuse 20 milioane de dolari, iar fabricile din România şi Bangladesh care asamblau arta conceptuală după planurile trimise din China mergeau din plin: cine, în afara ţărilor bogate, îşi mai amintea în timpurile astea de postmodernism?,  se amuză, realizând. Chinezii în nici un caz - ei doar exploatau pragmatic ideea: vreţi postmodernism, vă dăm postmodernism până vă săturaţi. 

Ar fi trebuit să-şi petreacă jumătatea de zi împletind nuiele, dar, cum ziua se colorase azi irezistibil, hotărî să iasă din casă. Îşi căută bastonul dar nu-l găsi nicăieri – iarăşi l-a luat Caspian, sper să nu-l recuperez de la Miliţie, se îngrijoră.

Dezmembră o lansetă pe care o moştenise de la tatăl său, mort în 2006 - şi dintr-un segment al ei îşi făcu un băţ de ghidaj. Când ieşi în spaţiul dintre blocuri, o pală infecţioasă de vânt îl izbi în faţă; căldura urca în trepte cu cât se apropia de intersecţia din Doamna Ghica - ca şi cum acolo s-ar fi declanşat spontan o reacţie de termofuziune nucleară. În intersecţie, aerul deveni de nerespirat,i uscându-i gura instantaneu; când văzu că termometrul electronic ruginit de la intrarea în parc indica 52 de grade, îşi aminti că uitase să-şi ia apă la el. La o fereastră a blocului din dreapta, un violonist blond de 11 cânta ceva, dar distanţa şi claxoanele bicicliştilor nu lăsau, jos, să străbată vreo frântură de melodie. 'Bine măcar că au dispărut maşinile', suspină. Fu tentat să urce din prima în tramvaiul Soarelui, care avea să-l ducă spre buncărele de tablă din Complexul Europa, unde îşi avea sediul Guvernul Economic şi Aparatul de Propagandă pentru care lucra, în sectoarele auxiliare, Ierra - dar îşi înfrână tentaţia şi o luă prin parc. ‘Chiar nu e momentul acum, e o zi importantă pentru mine, nu am chef de încurcături.’

Fiecare vară era o piatră de încercare, atunci începeau să lucreze în el impulsuri şi forţe obscure cărora le făcea cu greu faţă – iar vara asta toridă fusese un adevărat calvar pentru simţuri. Din mai, începu să-i pulseze în cap o durere calmă, centrul unor voluptoase reberberaţii care îi transformau corpul în instrumentul capricios al unor plăceri tainice. Senzualitatea migrenei îl umilea, îl degrada lent, interminabil, îl consuma încet şi parcă nu-i mai lăsa loc să respire, reducându-l la condiţia de obiect patetic al ei, cu pupilele dilatate şi sexul umflat într-o jalnică demonstraţie a unui erotism obscur şi grotesc, consumându-se lent, mocnit, pe sub mese.

Se trezi rătăcindu-se pe aleile parcului, ieşind pentru o secundă la stopul de la Avion, transpirat şi cu hainele răvăşite, se trezi cu nările fremătând, adulmecând mirosul unui băiat chinez îmbrăcat într-o uniformă de culoare metalică; îi dădu târcoale în cercuri din ce în ce mai strînse, agitând spasmodic băţul de ghidaj. De obicei, ajuns în punctul ăsta, se prefăcea că se împiedică, pipăind neajutorat în jur după băţul de ghidaj, iar chinezul pe care îl avea în vizor se apropia reţinut şi amabil, ajutându-l să se ridice. Era singura posibilitate de a intra în contact fizic cu vreunul de-al lor - dar, chiar dacă făcuse schema asta de nenumărate ori, azi nu avu curaj să o aplice. O, Doamne, în nici un caz acum şi mai ales nu astăzi. Ok, nu avea să ajungă vreun pacient al Miliţiei Psihiatrice - dar combinaţia de la Fabrică tot avea să şi-o strice.

Mai bine să facă o baie; pe la vreo 9 ani, descoperise că baia e substitutul perfect pentru sex: când îl apucau melancoliile, trebuia fie să găsească un verişor mai mic căruia să i-o arate, fie să facă o baie; ambele îl linişteau la fel de tare. Înota mai mult pe la fundul apei, ieşind, ca un caşalot, doar cât să mai ia o gură de aer şi tot aşa, până când ieşirile la suprafaţă deveneau din ce în ce în ce mai dese, iar înotul lui fracturat devenea, parcă, un şir de înecuri fără sfîrşit. Ieşea ameţit, epuizat, din apă, trîntindu-se pe prima porţiune liberă de uscat care-i ieşea în cale.

Depăşi aleile civilizate, descoperind uşurat că nici un chinez nu se plimba pe alei, doar ceva pensionare care împingeau cărucioare din care se iţea căpşorul unui copil asiatic. Pentru o clipă, se gândi să scurteze drumul luând-o pe insulă – dar teama că s-ar fi putut întîlni cu vreun Prăjit, scăpat din raziile Miliţiei, îl făcu să se răzgândească.

Pe malul celălalt îl întâmpină haosul vesel al cocioabelor şi al străzilor înguste improvizate pe teritoriul parcului, mirosul de detergent şi urină al canalizărilor care se scurgeau direct în lac; era oricum o chestiune de timp până când săracii de aici aveau să fie demolaţi şi mutaţi în Provincii sau în blocurile unicamerale de la periferia Bucureştiului. Se opri lângă un cal costeliv care păştea iarba de lângă aleea principală, transformată în drum de acces, şi se dezbrăcă. Un grup de băieţi îl înconjurară rapid. Unul dintre ei îi luă băţul şi începu să-l imite, în timp ce tovarăşii lui se prăpădeau de rîs. Altul, de 14-15 ani, începu să-l bâzâie, ‘omu’, nu mă înveţi şi pe mine să inot? Râd ăştia de mine.’

‘Ba pe mine, omu’, ba nu, pe mine’, îl atinseseră alte trupuri. Se conformă în silă, boscorodind. Aruncă mâinile în jur, culegând la întâmplare două trupuri din apropiere. Înotul era prilejul ideal să ia contact cu trupuri tinere, piele velină sau muşchii abia mijiţi sub piele – dar promisiunea unei asemenea atingeri nu lăsa nimic în el; îşi strecură o mână sub abdomenele lor încordate de efort, dar nici asta nu-i spunea ceva. Cum naiba te poţi schimba atât în câţiva ani?, mormăi. Exasperat, îi atinse mai jos, prin textura de voal a bermudelor - dar nici acum nu simţi ceva, veo tresărire, vreun zvâcnet - ce mai, era mort ca un aparat de radio cu circuitele arse. Pur şi simplu, de când apăruseră chinezii, ataşamentele lui nu mai lucrau în altă direcţie. Devenise suporterul lor dedicat, fanatic, şi nu se mai putea face nimic - puştii care-i torturaseră altă dată nopţile îl lăsau acum rece.

'Din lac în puţ', suspină. Da, fiindcă pe barbarii pe care îi cuceriseră, chinezii îi lăsau să-şi facă distracţiile sexuale; orice restricţie căzuse, ca-n Cuba lui Castro. Sub nasul  gardienilor chinezi, românii, hetero sau homo laolaltă, se futeau prin parcuri ca broastele-n delir - însă gardienii rămâneau impasibili ca şi când ar fi urmărit copulaţia unor insecte; părea că obiceiurile sexuale ale barbarilor pe care îi colonizau nu le spuneau nimic, aşa cum nu poţi să te exciţi sau să simţi repulsie în faţa ritualurilor de împerechere ale unei forme extraterestre de viaţă. Sau, cine ştie, poate că era doar începutul Schimbării. După impunerea planului cincinal de pauperizare controlată aveau, poate, să-şi înfrângă sila şi să copuleze cu românii... În definitiv, erau Salvatorii Lumii a Treia, iar românii, după Decuplare, acceptaseră neconstrînşi, prin recensământ, planul de corecţie economică şi sistemul politic impus de Beijing, fără partide şi restul. Democraţia ar fi devenit oricum o glumă de anii 90 - democraţia reală începe de la un venit de 6000 de dolari pe an, era lucru demonstrat - iar banii ăia nu mai existau de mult: România căzuse din nou în Lumea a Treia.

Se îmbrăcă demoralizat şi ieşi încet spre aleile din zona amenajată a parcului. Îl cuprinse o milă oribilă de sine, încât aproape că-i veni să şchioapete, ca să obţină compasiunea oamenilor care treceau prin parc.  Se aşeză pe o bancă, privind cuplurile de chinezi care treceau ţinându-se tandri de braţ, asemenea părinţilor lui. Erau perfecţi - iar perfecţiunea lor nu privea doar obrajii grăsuţi, pufoşi, buzele cărnoase sau statura mică şi densă, ci, într-un sens, avea în vedere specia ca întreg: organisme mici şi rezistente care supravieţuiesc din mai nimic, perfect adaptate la lumea de acum, la mediul ăsta tot mai ostil şi mai sărac. Îşi privi dezgustat trupul musculos şi înalt, îşi smulse un fir blond de păr din cap, pe care îl privi absent, fără să se dumirească. Ce nevoie mai era de oameni mari, cu dinţi puternici, în timpurile astea când ideea era să înduri şi să consumi cât mai puţin? ‘Da, aşa e’, auzi undeva în spate. Umbra se ridică din spatele lui şi se aşeză lângă el: un bărbat asiatic, cu ochelari de soare, reflectând lumina becului de pe alee. Spaima îi contractă stomacul; se forţă să nu vomite. Pentru o clipă avu certitudinea bizară că pot citi gandurile. Că nu mai era nimic de ascuns.

‘Cine eşti tu?’, bâigui. ‘Să zicem că sunt prietenul Ierrei’, răspunse necunoscutul ridicând bărbia şi privindu-l opac. Zulu nu avu curaj să se uite drept la el, doar îl spionă cu coada ochiului - da, într-adevăr, era bărbatul cu care stătuse de vorbă în faţa Complexului Europa, doar că lumina, care bătea doar pe o jumătate de faţă, îi alungea trăsăturile.  ‘Şi ce vrei de la mine?’, se foi, înghiţind în sec. ‘Să-ţi confirm că o să obţii jobul şi că de acum ăsta e ultimul lucru la care trebuie să te gândeşti. Nu tu, ci Caspian ne interesează - el trebuie convins să coopereze’. ‘Şi ce pot să fac?’ ‘O să-ţi ceară să-l însoţeşti în Floreasca, în căutarea unui câine alb. Trebuie să-l ajuţi.’

Îi luă băţul şi îi dădu o palmă prietenească peste spate. ‘Hai, ridică-te şi mergi. În faţa blocului, o să dai peste o dubă a Miliţiei Psihiatrice. În cel mult o jumătate de oră o să apară Caspian. Mai multe nu pot să-ţi spun’.

Comentarii (20)add comment

alexandra said:

dfsrthesjktgjsgjkblfkjvklxvldxfkgfkhdgf
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
December 29, 2009
Voturi: +0

Marius Antohi said:

Am citit textul, si primul capitol. Mi se par ambele ofertante pentru cititul pe net. Doar un pic neglijent redactate.
D-le Schiop, v-am citit romanul. Lui Dan Sociu i-am citit un volum de poezie. Dar in cazul Dvs, observatia mea are poate mai mare relevanta: mi se pare periculos pentru curgerea romanului sa intre fiecare autor cu indicii ale obsesiilor personale: sexualitate marginala, droguri, extrasenzorialitate poate, pana acum. Nu poate iesi ceva coerent din asta.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 05, 2009
Voturi: +2

Tara Mircea Marcel said:

@ adrian schiop
nu e nevoie de rescriere, dar privesc fiecare capitol ca pe un exercitiu de imaginatie (din pacate) si nu ca pe o portiune a unui roman.
nu e nevoie sa scoti nimic, dupa cum ziceam capitolul are consistenta, doar ca unele fire ar putea ramane intrerupte.

oarecum tu ai fentat prin faptul ca ai readus povestea de unde a inceput. cel care urmeaza are treaba grea de facut. dar pana la urma si lucrul acesta face parte din farmecul de a scrie aceasta carte smilies/smiley.gif
ai incetinit viteza de desfasurare a intregii carti (nu zic ca e bine, nici ca e rau). nu cred ca sunt suficiente cele zece capitole ca sa formeze un roman bine conturat. o solutie ar putea fi totusi time looping. fiecare personaj sa retraiasca viata pana in clipa in care stiu ca ii asteapta militia acasa... si devin din ce in ce mai frustrati pentru ca nu stiu de ce ea se gaseste acolo, desi pana la urma zulu si caspian ajung sa vorbeasca despre acest deja-vu continuu din care nu pot si nici nu vor reusi sa scape. finalul cartii: programme override smilies/smiley.gif system shutdown. aberez.

oricum aceste zece capitole ar fi ok daca ar fi un fel de prim volum dintr-o serie de trei-patru carti. nu stiu. zic si eu.

un lucru imi place. faptul ca se poate discuta direct cu autorii si le poti imputa direct ceea ce crezi ca e defect in text, si in acelasi timp ii poti aprecia pe fata. mi se pare cel mai mare plus al proiectului.

inca ceva... parca mai voiam sa zic ceva, dar imi tot scapa ideea. da. mi-am amintit. desi sunt scrise destul de bine, cred ca la sfarsitul proiectului ar fi bine ca fiecare sa isi capitole si sa le slefuiasca, sa le aranjeze, pentru ca vor fi diferente destul de semnificative de ton si continuitate, pentru a forma un tot unitar.

daca mai am ceva de spus revin.

p.s. pentru partea tehnica: primesc mesaje pe mail ca s-au scris comentarii, dar acestea nu apar pe site.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 04, 2009
Voturi: +0

adrian schiop said:

despre holograme nu stiu ce sa zic. nu am stiut ce sa fac cu ele si de aia am renuntat sa le mai bag in text. imaginatia mea tehnica se opreste la mobil: de curand, mi am luat unul cu care pot face poze si asta mi se pare fantastic, simt o satisfactie enorma ori de cate ori incep sa tzacan... sa umplu eventual copacii din parcul plumbuita cu mobile ca sa dau lustru hitech?
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 03, 2009
Voturi: +0

adrian schiop said:

marcel: m ai prins. naratiunea nu aveanseaza in capitolul asta, practic se opreste in punctul unde a lasat o si dan - si doar o imbogateste, eventual. e mica mea smecherie, sper sa nu supere prea tare.
violonistul ala blond is not my pice of cakesmilies/smiley.gif, fiindca e din alt film (aristocratic, livresc etc) - dar cititorii l au vrut si l am bagat acolo. cum vad ca insisti pe el, o sa incerc sa fac ceva cu el, nu stiu inca ce.
mai putina nebunie - e complicat, uite cititorul patrunjel vroia mai multa dementa, zulu si caspian sa si arunce cratite in cap. cum nu pot sa ma rup in doua ca prepelita, sa bag si A si non A, decid sa l las asa - fara suparare. in plus, tu mi propui sa rescriu tot textul, de fapt sa scriu alt text - eu spun sa mai negociem, ce zici?
si hai, pe bune, speculatiile alea sunt vreo 3 pasaje, nu mori daca le citesti. oricum, pentru ca mi au mai reprosat si altii, o sa incerc sa le scurtez si mai mult, daca deranjeaza atat.
restul sugestiilor, ca sa arunc capra moarta in curtea vecinului, cred ca se adreseaza mai mult celorlalti.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 03, 2009
Voturi: +0

dan sociu said:

mihai, mie tocmai eclectismul asta imi place, amestecul de ciorbe, pt ca e de fapt asa cum spune gabi, o banda desenata (si poate pina la urma il si facem bd), iar realitatea de aici e una alternativa. cind am dat numele astea pt personaje, la inceput, am avut o idee, era legata de internet si nick-uri, poate ca o sa si revin la ea. inserturile ideologice ale lui adi sint misto, ca fac textul mai original
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 03, 2009
Voturi: +0

Tara Mircea Marcel said:

am citit si acest capitol si am citit si comentariile. mi-a placut uniunea care s-a facut in prima parte cu primul capitol prin intercalarea dialogului si a situatiilor comune din apartament. Unele descrieri te prind, cum ar fi si cea mentionata de un alt comentator, cu cubulete si modul in care se face mancarea, cat si starea vremii este interesanta.
Mie mi s-a parut ca acest capitol nu a adus prea multe lucruri noi. Si totul, pentru ca a revenit in punctul unde s-a terminat si primul capitol imi ofera aceasta senzatie de stagnare. Acum ceea ce lipseste e ca ultimul capitol sa aduca in scena pe chinezul care citeste gandurile si cum ajunge el pe banca langa Zulu.

Parti bune: diferenta de atitudine intre Zulu si Caspian care se observa in primul capitol si e continuata foarte bine in cel de-al doilea.
- consistenta textului. desi cred ca nu s-a avansat prea mult, sunt de parere si ca s-a spus suficient pentru ca cititorul sa isi contureze o imagine despre universul post-criza si "chinaland all the land".

Parti mai putin bune:
- l-ai aruncat pe violonistul acela in text, doar ca sa apara si el, momentan fara nici o relevanta. probabil ar fi fost mai interesant daca atunci cand Zulu a trecut pe langa el sa se opreasca din cantat, sa il scuipe, sa faca ceva, daca tot l-ai bagat acolo.
- ai lasat unele fire pe care sa se poata continua textul, insa nu ai obligat sa fie urmate acele fire. daca urmatorul autor decide sa intoarca textul intr-o total alta parte atunci ramai cu anumite trebuie in aer. cum ar fi: copularea publica a romanilor, pedofilia bolnavicioasa sau erotismul bolnavicios a lui Zulu si nu mai stiu... ideea e ca de aceste ite, urmatorul scriitor se poate sau nu prinde. daca nu o face, materialul e de umplutura, ma refer la cele care nu sunt de efect.

mai aveam o idee dar am pierdut-o. a da. in primul capitol, Caspian se intalneste cu holograme, sa inteleg ca Zulu este intr-o alta parte a orasului unde nu sunt holograme, ci oameni vii?

Si acum propuneri de continuare:
- povestea sa il urmareasca pe Zulu pe drumul inapoi spre casa, violonistul de 11 ani il scuipa in cap (de ce? un semn, o ungere divina, protectie, dispret, ura), atat el cat si Caspian sunt aproape capturati de militie, dar reusesc sa scape si fug... Zulu vrea sa mearga in Floreasca, dar Caspian il trage dupa el, din motive bine argumentate, in subteran la prajiti... Si acolo spre surprinderea lor se intalnesc cu... cu... atat. de aici povestea se poate dezvolta intr-o mie de parti, si nu eu sunt scriitorul.
Ce imi doresc e mai multa actiune, putin mai multa nebunie si mai putina socio-economie, desi inteleg si rostul acestor trimiteri.

toate acestea sunt opinii care provin din partea unui amator de literatura si nu vor sa fie suparatoare. unele pareri poate sunt pertinente alte impertinente, va rog sa le iertati pe cele din urma
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 02, 2009
Voturi: +0

adrian schiop said:

mihai dutzescu: nici mie nu mi place ruptura intre interventiile teoretice, ideologice si planul cotidian. de renuntat nu pot renunta la ele, dar o sa le netezesc in timp (deja le am mai netezit, nu mai suna atata de brutal ca in prima versiune). tu parca ai vrea sa renunti la toate institutiile, ceea ce nu se poate, pentru ca atunci textul ar deveni realist. astea sunt regulile SF-ului n ai ce face. numele au iesit asa la misto, intr o prima faza, nu stiu, sunt complet neverosimile (caspian are o rezonanta cosmica cretina, kwa zulu e numele unui trib de africani). cu sexualitatea am dat doar un hint, sa testez reactiile cititorilor, e cam cu rosu si verde.
mihai paduraru: finalul sincer nu stiu cum o sa arate - nu vad in capul celorlalti autori si nici nu am pus o structura la punct, de care sa ne tinem. romanul e interactiv, deci natariunea trebuie sa curga din colaborarea cu cititorii. vorba aia cititorul nostru stapanul nostru. daca vreti sa mi l insurati pe kwa zulu si sa i umpleti casa de o mare de copii, va trebui sa ma conformez. 'amenintare din partea rasei galbene' nu cred ca are rost sa simti, nu vin peste tine, nu te obliga macar sa le cumperi produsele. noi le vrem produsele pt ca sunt ieftine, noi le cuumparam gadgeturile tehnologice pentru ca sunt bune. e ca si cum ai zice 'simt o amenintare din partea acestei femei pentru ca ma atrage prea tare'. cat despre sabotarea societatii respective, care nu favoriizeaza intelectul sper ca altii sa si asume asta, eu explorez lumea dooar ca antropologsmilies/smiley.gif.
lili: caspian nu e foarte conturat tocmai pentru ca e personaj principal pe care ceilalti scritori si cititori trebuie sa l umple cu trasaturi. poate niste sugestii?
gabi: da, are ceva de desen animat - dar nu stiu daca de desen japonez, nu m am gandit o clipa la asta (am vazut putine, 2 - 3 pe minimax si ce mi a aratat o prietena poeta o data pe calculator)
dmitri: nu e sofisticat, ti se pare. poate teoretizant, dar asta e un defect general al meu, tind sa intru peste narateur. citatul izolat de tine este o furaciune de la un amic, pe care am deconsirat o putin mai jos sub comentariul tau. prietenul asta al meu scrie irezistibil, intr adevar. acuma, tu mi propui sa fac un text mai psihic. sincer, nu stiu daca ma tine sa fiu atat de subtil cum imi propui tu. poate pe dan, catalin si mitos sa i tina - deci hai sa ne bazam pe ei la faza asta, ce zici? in cap eu 'vad' obiecte, oameni si relatii, o lume colorata, opaca, nu transparenta.
patrunjel: iintre caspian si zulu vrei sa zici. ierra e o cantitate neglijabila in povestirea asta. insa, daca cititorii or sa insiste ca specia trebuie sa fie perpetuata, atunci da, o sa mai apara probabil intr o secventa-doua - sau, de ce nu, poate chiar o sa trimitem un personaj cu flori la ea la maternitate. in meterorii tournier are o observatie interesanta - ca barbatii vor ca femeile lor sa fie slabe si sterile ca baietii, in timp ce menirea lor e sa fie grase si fecunde. oricum, pana acum e singurul nostru personaj feminin si trebuie sa avem totusi grija de el. ma gandesc ca la sfarsit sa l impaiem si sa l punem in locul statuii lui kogalniceanu de la universitate, ce zici?
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 02, 2009
Voturi: +1

patrunjel said:

mmmmm.
ar fi misto de inceapa ceva cat nu mai dement oarecum. nu imi e clar neaparat in ce sens.
nu stiu, poate o chestie gen filmul ala saw intre caspian si ierra, cand cei doi nu se mai suporta si incep sa isi joace feste la inceput simple malitiozitati cu tente de gluma, apoi din ce in ce mai morbide, terorism casnic :p. ori poate chiar sa se treaca din saracia aia la idei de schimbat lumea, terorism chinezesc cu tenta revolutionara (dar pe spiritual, pe psihic) si in cadru SF.

 
Raporteaza abuz
vot
vote -
October 01, 2009
Voturi: +0

Dmitri Miticov said:

Ma inhiba zona asta, habar nu am de ce, si nici filmele de gen nu ma atrag. Dar am citit pentru ca mi-as dori sa ma fortez putin pe zona asta in folos propriu.
Povestea s-a mai limpezit putin, ramasesem cam in ceata dupa primul capitol, si mi se pare interesant dialogul asta de la distanta as-ds sau zulu-caspian cum vreti voi. E si un dialog de viziuni si de percepere a realitatii. Ma amuza de multe ori teoretizarea lui adi si vocea lui voit sofisticata. (Admir in acelasi timp felul in care e scris capitolul, e foarte ingrijit, perfect structurat si se leaga bine de primul prin preluarea unor motive/imagini/gesturi)
Uite: "Din mai, începu sa-i pulseze în cap o durere calma, centrul unor voluptoase reberberatii care îi transformau corpul în instrumentul capricios al unor placeri tainice." - smilies/smiley.gif
Bineinteles ca as merge pe zona unei realitati interioare psihic, cumva mai catre drumul sugerat de sociu, dar asta pur si simplu din nevoia de coerenta si consecventa cu mine insumi.
Sper sa pot participa ca cititor cu ceva idei, deocamdata ma simt depasit de constructia asta laborioasa, cateodata aproape ca nu-i vad rostul si poate din acest motiv sa fie lipsa de idei.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 30, 2009
Voturi: +2

gabi said:

mi-ar placea sa mai citesc romane de genul asta, la noi nu exista traditia de cartoon fiction, un soi de benzi desenate povestite pe larg (v. romanele japoneze pt adolescenti). iar miza politica de care s-a mai vorbit cu distopia & all n-o pot lua in serios decit in masura in care benzile desenate au o astfel de miza, cum ar fi Blame!), vreau sa spun, le citesc ca pe niste tablouri frumoase, cu rugina care curge peste cladiri si structuri de otel parasite)
abia astept sa citesc restul
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 30, 2009
Voturi: +0

adrian schiop said:

textul asta e un citat modificat din volumul Obiecte lichide apartinand unui prieten, Mircea Minica:

'o durere calmă, centrul unor voluptoase reberberaţii care îi transformau corpul în instrumentul capricios al unor plăceri tainice. Senzualitatea migrenei îl umilea, îl degrada lent, interminabil, îl consuma încet şi parcă nu-i mai lăsa loc să respire, reducându-l la condiţia de obiect patetic al ei, cu pupilele dilatate şi sexul umflat într-o jalnică demonstraţie a unui erotism obscur şi grotesc, consumându-se lent, mocnit, pe sub mese.'

el poate fi gasit in forma originala la adresa:
http://lett.ubbcluj.ro/~echinox/4-5-6-2002/p6-7_obiecte_lichide.htm

cum volumul nu a aparut pe print, ma simt obligat sa semnalez furaciunea - pana n o descopera altii.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 30, 2009
Voturi: +0

lili said:

Mi-a placut foarte mult! mai mult ca primul! Imi pare mult mai realist, m-a introdus in lumea lui Caspian si e legat foarte tare, mai multe personaje cu mai multe actiuni si un nume prinicpal:Caspian. Sunt foarte curioasa ce o sa se itnample mai departe!
Cred ca ar trebui sa-i dati mai multa culoare lui Caspian; pare un tip neutru, fara vlaga. Inteleg ca e sictirit si alte cele , dar poate ceva despre el...?
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 30, 2009
Voturi: +0

Mihai Paduraru said:

mi se pare foarte interesant felul in care se jongleaza cu realitatea si fictiunea. mintea incearca sa urmareasca si sa cladeasca situatia prezentata si cand devine prea greu, reuseste sa se ancoreze in elementele reale.
pentru cine a trait sau stie macar cum arata Colentina, Plumbuita, avionul, s.a., e o placere sa vizualizeze scenariul.

amu', m-am gandit ce mi-as dori. oare un happy end? oare un final dramatic? sau o corcitura gen hollywood cu happy-end cu tenta tragica?

recomand sa nu se intre in detalii desper cealalta lume... care nu apartine chinezilor. personal simt o amenintare pregnanta din partea populatiei galbene in special din cauza unor factori economici...dar nu vreau sa divaghez.

ar fi interesant ca pe viitor povestea sa intre in mecanismul organizational al noii societati create de chinezi si eventual sa identificam si o modalitate de sabotare a ei. in fond, al ce imi foloseste o societate in care nu mor de foame... dar intelectul imi involueaza datorita lipsei de activitate cerebrala.

astept cu nerabdare urmatoarele capitole.

mihai
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 30, 2009
Voturi: +0

mihai dutescu said:


Lungimea textului mi se pare acceptabila, se citeste in vreo 15 minute. Am insa o problema cu prima jumatate, dupa cum si cu finalul.

Desi mi s-a parut o lectura greoie, in prima jumatate am reusit sa citesc cursiv pentru ca eram atras cumva de mecanismele noii lumi pe care incerci sa le inventezi. Doar ca nu cred ca merge sa amesteci chestii de tipul Noilor Institutii (Militia Psihiatrica, Aparatele de Propaganda etc.) care sunt oricum f slab definite dpdv economic social organizational etc., dar f puternice dpdv simbolic – le mai scrii si cu majuscule, dupa cum scrii si Decuplarea, Revolutia s. a. -, cu chestii cumva trashy, f recognoscibile azi, deci la fel de puternice: faza cu cosul de rufe murdare, saracia, faptul ca n-are bani, ceaiul ala amarat. Deocamdata nu mi se pare ca exista o trecere osmotica si credibila de la cele o limita a realitatii la alta, e prea fragmentat si intamplator.

Singurele chestii de legatura care imi par a functiona cat de cat cred ca sunt alea cu mancarea aceea nasoala, cubuletele pe care le prajeste, mirosul de apa statuta & patrunjel, si pasta aia indistincta - care mie mi se par elemente slabe, de legatura intre cele 2 chestii extreme de care vorbeam. dar as zice ca sunt cam putine, adica situatia overall nu e inca suficient de credibila. ah, poate si fiindca folosesti numele astea doamna ghica, floreasca, sloganele dinamoviste, lacul plumbuita etc. care sunt f puternice, iarasi, si e greu de crezut ca ar putea ramane la fel peste x ani. Plus fazele cu 23 august care – pe mine cel putin – nu ma mai ating nici macar azi, nu mai simt nimic pt ele, desi am prins si eu vreo 10 ani din toata povestea. Asa ca greu de crezut ca peste x ani imi vor da lacrimile, mie sau altuia – sa-i spunem lui Zulu. App de nume: de ce Lacul Plumbuita sau Colentina se numesc la fel, iar oamenii au niste nume gen Zulu, Ierra, Caspian?

Sunt faine speculatiile meteo, si astea pot functiona ca o trecere osmotica intreprezent si viitor (minus calul ala costeliv  ) si sunt si scrise destul de frumos, pe mine descrierile alea ma prind. Mi-a mai placut faza cu sexualitatea inghetata, scena de la scaldat, si mi-ar fi placut sa dezvolti mai mult acolo. La fel, cred ca mergea dezvoltata un pic mai mult (nu mult) chestia cu sexualitatea gay – asa cum e acum, e doar insinuata, e cam putin.

Finalul cu chinezul care citeste gandurile poate fi ok, dar nu mi se pare ca-l sustii bine pana la capat.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 29, 2009
Voturi: +0

markmedia said:

Da domle, foarte bun acest capitol.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 29, 2009
Voturi: +1

franco parca said:

e prea mult de citit si pe net nimeni n are chef s o faca, si eu aveam idei da nu s din bucuresti si astept rugaminti ca alora din buc.
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 28, 2009
Voturi: -1

romina said:

Am notat! avem o idee si pentru asta (cu cititul prea mult pe net). Nu am inteles partea a doua...
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 28, 2009
Voturi: +0

dan sociu said:

atitia creativi in bucurestiul asta si nimeni nu are idei de povesti. e panica la cocaina sau s-a scumpit prea mult de v-a secat inspiratia?
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 26, 2009
Voturi: +1

dan sociu said:

atitia creativi in bucurestiul asta si nimeni n-are idei de povesti
 
Raporteaza abuz
vot
vote -
September 26, 2009
Voturi: -1

Scrie comentariu
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
smile
wink
laugh
grin
angry
sad
shocked
cool
tongue
kiss
cry
micsoreaza | mareste

security image
Scrie caracterele din imagine


busy

2% Pentru Cultura

Prietenii bibliofagia.ro

 

 

 

 

Câştigă un HTC magic cu foiletONline

 

Login

foiletONline- sponsorizat de

 

 

 

 

 

si cu sprijinul